Cinci lecții despre culoare (III)

Acest articol este scris de Francesca Chessa și prezintă elemente fundamentale de teoria culorii. Francesca Chessa este ilustratoare și predă teoria culorii și a formei la Institutul European de Design din Torino. 

În postarea precedentă, am văzut ce înseamnă „armonie cromatică” și am observat un prim exemplu de contrast cromatic. Înainte de a analiza următoarele două contraste – CONTRASTUL CULORILOR  PURE și CONTRASTUL DESCHIS-ÎNCHIS, aș vrea să vă reamintesc că există trei variabile care caracterizează o culoare:

tonul (sau nuanța), adică ceea ce numim „culoare”: roșu, galben, albastru etc.
luminozitatea, care este gradul de strălucire sau obscuritate al unei culori: un galben poate fi deschis, închis etc.
saturația, care este gradul de puritate al unei nuanțe: putem avea un galben mai mult sau mai puțin saturat. O nuanță foarte saturată are o culoare vie și strălucitoare, una mai puțin saturată e mai stinsă.

În imaginea din dreapta, avem un exemplu de saturație și luminozitate a verdelui. Am folosit selectorul de culoare HSB din Adobe Photoshop, realizând un prim pătrățel verde cu luminozitate și saturație 100%. Pe rândul de sus am modificat doar saturația, menținând luminozitatea la 100%, adică la maxim. Pe rândul de jos, am modificat și luminozitatea. Observați cum culoarea, pe lângă faptul că e din ce în ce mai puțin saturată, devine și din ce în ce mai întunecată.

Așadar, puritatea culorii variază în funcție de cât de luminoasă, întunecată sau estompată o dorim.

 

După cum putem vedea în imaginea din stânga, dacă i se diminuează saturația, o culoare vie și strălucitoare devine mai slabă și tinde către gri. Dacă saturația este anulată complet, culoarea se transformă într-o nuanță de gri. Ceva mai departe vom vedea când e util să modificăm o variabilă în detrimentul altora.

 

 

 

 

În CONTRASTUL CULORILOR PURE, avem de a face în special cu două variabile: tonul și saturația. Se vorbește de CONTRAST DE CULORI PURE atunci când juxtapunem trei culori pure și luminoase, complet diferite una de alta. Folosirea celor trei culori primare este primul exemplu de alăturare a trei culori aflate la cel mai înalt grad de saturație. Folosirea acestor trei culori generează o senzație de energie și creează un efect hotărât și energic.

Culorile roșu, galben și albastru sunt complet diferite unele de altele. Acestei treimi îi putem adăuga albul (care îndepărtează, atenuează și închide culorile care îi sunt alături) și negrul (care le accentuează, le exaltă și le face să pară mai deschise).

 

Henri Matisse, Circul, litografie

Contrastul își pierde din intensitate atunci când culorile pierd din saturație, îndepărtându-se de nuanțele primare. Astfel, contrastul dintre culorile secundare devine mai puțin energic decât cel dintre culorile primare (rămânând totuși un contrast foarte accentuat).

Modificând saturația culorilor, obținem contraste mai mult sau  mai puțin aprinse, chiar dacă ne jucăm în continuare cu culori foarte diferite între ele: în primul exemplu, contrastul este mai strălucitor în partea stângă, dar mai stins în dreapta.

Iată cum folosește Matisse aceste diferențe de accent pentru a da mai multă sau mai puțină energie diferitelor porțiuni ale aceluiași tablou.

Henri Matisse, Circul, seria Jazz, 1943, litografie

Putem adăuga culori secundare și terțiare, mai deschise sau mai închise. Rezultatul va fi întotdeauna de o mare putere și vitalitate expresivă.

Lorenzo Mattotti, Cărțile verii, Le monde de poche

Gek Tessaro, Il salto in città, detaliu

 

Să trecem acum la CONTRASTUL DESCHIS-ÎNCHIS, care utilizează în special variabila luminozitate. Acest contrast se obține apropiind de o culoare X o culoare Y pe care o percepem ca fiind mai deschisă sau mai închisă decât X. Se obțin în acest fel imagini cu un puternic impact emoțional. Contrastul cel mai energic este contrastul obținut folosind perechea alb-negru. Acest contrast poate exista fie simplu, fără tonuri intermediare…

Zeina Abirached, Mourir, Partir, Revenir – Le Jeu des Hirondelles

… fie folosind câteva tonuri intermediare:

… fie lărgind gama griurilor și folosind toate tonurile intermediare dintre alb și negru, cu griuri de luminozitate diferită.

Gipi, Comichouse

Să vedem acum câteva exemple de contrast deschis-închis între culori. În cercul cromatic, culorile mai deschise se găsesc în partea de sus, iar cele mai închise în partea de jos.

Astfel, contrastul deschis-închis cel mai puternic e dat de perechea galben-violet, situată la poli opuși pe cercul cromatic.

Pentru a avea o scală tonală de tip deschis-închis, trebuie să amestecăm cu alb sau cu negru culoarea de la care plecăm, astfel încât să obținem toate gradațiile dorite. Să pornim de la galben…

și să-l așezăm pe planșa noastră:

William Turner

Turner e Turner, desigur, dar lucrul care sper să fie clar este că prin contrastul deschis-închis, fie cel în alb și negru, fie cel în culori, se obțin imagini cu un mare impact emoțional. Contrastul deschis-închis creează o „atmosferă” capabilă să provoace în privitor o emoție lirică (poetică, melancolică, dulce etc…).

Observați acest aspect atunci când vă cade sub ochi o imagine: aproape toate imaginile care fac reclamă unui parfum folosesc contrastul deschis-închis, la fel cum imaginile cele mai emoționante din filmul vostru preferat sunt filmate tot în contrast deschis-închis.

Să vedem acum contrastul deschis-închis cu alte culori: pornim de la roșu…

și-l așezăm pe planșă:

Paul Klee, Grădina cu trandafiri

Deși imaginea este abstractă, și în acest caz simțiți o emoție, nu-i așa? Cred că puteți simți până și mirosul trandafirilor. Contrastul deschis-închis poate să redea mirosul (!). Observați acum studiul pe care l-a făcut Matisse pentru vitraliile capelei Rozariului a mânăstirii dominicane din Vence:

Henri Matisse

Sesizați diferența? În stânga a fost folosit contrastul culorilor pure, iar în dreapta a folosit contrastul deschis-închis: ce emoții vă trezesc cele două vitralii? Ca să aflați care dintre cele două proiecte a fost ales, vă sfătuiesc să mergeți să vizitați capela sau să căutați pe internet fotografii cu vitraliul.

(va urma)

Traducere de Irina Dumitriu

Mulțumim Annei Castagnoli, editorul blogului Le Figure dei Libri, care ne-a acordat permisiunea de a prelua această serie de postări despre culoare. Articolul original poate fi citit aici: http://www.lefiguredeilibri.com/2011/10/20/francesca-chessa-terza-parte/

 

Citește și:

prima lecție despre culoare

a doua lecție despre culoare