Cinci lecții despre culoare (I)

Acest articol este scris de Francesca Chessa și prezintă elemente fundamentale de teoria culorii. Francesca Chessa este ilustratoare și predă teoria culorii și a formei la Institutul European de Design din Torino. Mulțumim Annei Castagnoli, editorul blogului Le Figure dei Libri, care ne-a acordat permisiunea de a prelua această serie de postări despre culoare. 

 

Josef Albers, „Interazione del colore”, Il saggiatore, 2005


Aș vrea să încep această serie de postări despre culoare citându-l pe Josef Albers: „Ca să putem folosi culoarea în mod eficient, e necesar să știm că ea ne amăgește în permanență”.

Observați cu atenție figura din stânga și întrebați-vă ce culoare are rama ferestrei. Vi se pare că e toată de aceeași culoare? Vi se pare estompată? Rama e realizată dintr-un carton ușor, de culoare gri mediu. Acest carton, în funcție de apropierea de griuri deschise sau închise, e perceput de regulă mai deschis sau mai închis la culoare. Cele trei linii verticale par mai deschise în partea de sus și mai închise în cea de jos. Dintre cele trei linii orizontale, cea de sus pare mai deschisă, cea de jos mai închisă, iar cea din mijloc se confundă aproape complet cu griurile medii.

Josef Albers, „Interazione del colore”, Il saggiatore, 2005

Tot de la Albers: „Culoarea e mijlocul cel mai relativ în domeniul artistic”. Observați exemplele din dreapta.  În funcție de felul în care interacționează cu fundalul, culoarea poate suferi variațiuni atât în ceea ce privește luminozitatea, fiind astfel percepută ca mai deschisă sau mai închisă, cât și în ceea ce privește intensitatea, fiind percepută ca mai caldă sau mai rece. (N.R.: monitorul falsifică un pic efectul).

Întrucât culoarea este relativă, greu de sesizat și evaluat, mi s-a părut mereu interesantă teoria culorii a lui Johannes Itten, care încerca să o facă mai puțin relativă, mai puțin subiectivă și mai obiectivă. După anumite persoane, culoarea nu poate fi schematizată, e ca o muzică bună pe post de fundal sonor al imaginii, indispensabilă pentru transmiterea emoțiilor. Dar și muzica are regulile ei. Teoria lui Itten, așa cum am văzut utilizând-o în ilustrațiile mele, ne permite să folosim orice combinație de culori ne dorim: îți place roșul?

 

 

Folosește roșul!

Elisa Arguile, „El leon Kandinga”, Kalandraka, 2009

Poți folosi roșul doar în combinație cu alb și negru (contrastul închis-deschis). Emilie Vast, „L’herbier”,  editions Memo, 2009

Îl poți folosi în combinație cu portocaliu și albastru (contrast între culori calde și reci). Pierre Croocks și Julie Mercier, „Albert Camembert”,  Balivernes Edition, 2008

Sau în combinație cu verde (contrast între culori complementare). Foarte pe scurt: în pictură li se spune în general culori complementare cuplurilor din zonele albastru-portocaliu, roșu-verde, galben-violet).  Julio Cortazar și Emilio Urberuaga, „Discurso Del Oso”,  Zorro Rojo, 2008

Îl poți folosi împreună cu culori mai puțin saturate (contrast calitativ). Delphine Cedru, „La petite Bete qui monte”,  Helium, 2009

Sau împreună cu alte culori vii și strălucitoare (contrast între culori pure). Maddalena Matoso, „Andar por aí”,  Planeta Tangerina, 2009

Sau puteți să folosiți doar foarte puțin roșu (contrast cantitativ). Fabian Negrin, „Mille giorni e una notte”,  Orecchio Acerbo, 2008

 

Aceste contraste și legile lor le voi prezenta în postările următoare. Între timp sper că v-am trezit un pic curiozitatea!
Puteți găsi teoria lui Itten explicată direct de el în „Arta culorii” de Johannes Itten.

(va urma)

Traducere de Irina Dumitriu

Mulțumim Annei Castagnoli, editorul blogului Le Figure dei Libri, care ne-a acordat permisiunea de a prelua această serie de postări despre culoare. Articolul original poate fi citit aici: