Cinci lecții despre culoare (II) / Anna Castagnoli

Acest articol este scris de Francesca Chessa și prezintă elemente fundamentale de teoria culorii.
Francesca Chessa este ilustratoare și predă teoria culorii și a formei la Institutul European de Design din Torino.

„Toate alăturările de culori care amestecate nu dau gri sunt lipsite de armonie.” (J. Itten)

Studiile teoretice ale lui Johannes Itten fac parte dintr-o întreagă tradiție de studii asupra culorii, din care este de ajuns să ne gândim, de pildă, la teoria lui Goethe și la studiile lui Isaac Newton. La finalul acestor postări voi oferi o serie de referințe bibliografice, în cazul în care doriți să aprofundați subiectul. Itten și-a construit teoria pornind de la studiile lui Isaac Newton asupra descompunerii luminii albe solare în culorile spectrului (ceea ce numim de obicei „curcubeu”).

În particular, Itten și-a bazat cercetările pe anumite studii despre procesele fiziologice legate de percepția cromatică: dacă, de exemplu, închidem ochii după ce ne uităm o anumită perioadă de timp la un pătrat roșu, ne va apărea pe retină un pătrat verde. Putem repeta experimentul cu oricare altă culoare și la fel, închizând ochii, ne va apărea culoarea ei complementară.

Acest fenomen se petrece deoarece ochiul are nevoie să regăsească griul pentru a se simți „bine”. Dacă amestecăm o culoare cu complementara ei, vom obține, într-adevăr, gri. Griul e acea culoare (sau combinație de culori) care produce în ochi o stare de echilibru armonios, de pace. Când lipsește, ochiul cere în permanență sau produce culoarea complementară, încercând să recreeze griul și să restabilească echilibrul.

Itten a observat că cele trei culori care amestecate dau gri și deci creează un echilibru armonios sunt: GALBENUL, ROȘUL și ALBASTRUL. A numit, așadar, aceste culori PRIMARE. Pentru fiecare culoare PRIMARĂ, a identificat respectiva culoare COMPLEMENTARĂ: pornind de la cele trei culori principale, dacă eliminăm una și le adunăm pe cele două rămase, se obține o culoare care, adunată cu cea eliminată inițial, generează din nou gri.

Dacă se elimină roșul și se adună albastrul cu galbenul, se obține verde. Verdele este deci culoarea complementară a roșului. Culoarea complementară a albastrului este portocaliul (galben + roșu). Culoarea complementară a galbenului este violetul (roșu + albastru).

Culorile secundare (sau complementare) sunt deci VERDE, PORTOCALIU și VIOLET. Culorile terțiare se obțin amestecând o culoare primară cu cea secundară învecinată. Așadar, verdele va fi între culorile terțiare albastru-verde și galben-verde, galbenul între galben verde și galben portocaliu și așa mai departe. Itten a construit în acest fel cercul cromatic. Culorile diametral opuse în cercul cromatic sunt complementare între ele (adică rezultatul adunării lor este griul).

În interiorul cercului cromatic, putem obține diferite acorduri cromatice de două sau mai multe culori. De exemplu, pentru a obține un acord cromatic de două culori, singura condiție e ca cele două culori să fie simetrice față de centrul cercului. Pentru a obține acorduri cromatice de trei culori, putem roti în interiorul cercului un triunghi echilateral sau isoscel: culorile atinse de vârfurile triunghiului vor fi triade de acorduri cromatice. În schimb, dacă selectăm pe cerc două perechi de culori legate între ele prin linii drepte perpendiculare care formează un pătrat sau un dreptunghi, se obțin acorduri cromatice de patru culori. În acest fel, se poate transfera conceptul de armonie a culorilor din planul emoțional subiectiv într-unul obiectiv.

Alăturările de două sau mai multe culori generează diverse senzații în cel care le privește: simțurile noastre analizează juxtapunerea de culori și o evaluează ca o senzație. Se poate spune că senzația vizuală se naște și se întărește chiar datorită unei alăturări de două sau mai multe culori. Putem numi această alăturare „contrast”.  Cum am scris deja în postarea precedentă, citându-l pe Josef Albers: „Culoarea e mijlocul cel mai relativ în domeniul artistic”.

La fel cum o suprafață pare că e mare doar dacă se află lângă una mai mică, la fel o culoare nu poate fi considerată luminoasă la modul absolut, ci se va dovedi ca fiind mai mult sau mai puțin luminoasă în funcție de juxtapunerea cu o altă culoare. Pe lângă luminozitate, contrastul dintre două sau mai multe culori scoate în evidență și alte caracteristici specifice ale culorii: lejeritate sau greutate, transparență sau opacitate, limpezime sau obscuritate etc.

Pornind de la presupunerea că fiecare culoare are o caracteristică și că aceasta e întărită de contrastul cu o calitate opusă, Itten a formulat studiul contrastelor ca un capitol fundamental din propria teorie a culorii.

Se vorbește, așadar, de contrast când se observă diferențe evidente între două efecte cromatice. Cele șapte contraste de culoare pe care le tratează Itten trebuie înțelese ca fiind contraste de culori aflate în acord cromatic armonios, care tind să dea ca rezultat al însumării lor culoarea gri.

Itten a fost preocupat în mod special de acordurile cromatice armonioase, deoarece chestiunea armoniei era pentru el esențială în studiul culorii și al caracteristicilor ei. Dorea să se elibereze de limitările subiectivismului și să examineze problema urmând legi mai obiective. Odată definit un acord armonios, era deci mai ușor să definească un acord lipsit de armonie. După cum spune chiar el în „Arta culorii”: „Există în pictură multe capodopere cu un caracter foarte personal, care nu sunt compuse conform principiului armoniei cromatice definit aici și care se dovedesc a fi incitante și tulburătoare (…). Compoziția cromatică nu trebuie să fie mereu armonioasă”. Dar numai definind regulile unui acord armonios se poate stabili ce este un acord lipsit de armonie. Conform lui Itten: „Toate alăturările de culori care amestecate nu dau gri sunt lipsite de armonie”.

 

Contrastul culorilor complementare

Să analizăm deocamdată o primă pereche de contraste armonioase. Vă reamintesc că sunt complementare două culori a căror însumare dă gri. Ca să găsiți culorile complementare, puteți folosi acest site: www.olorschemedesigner.com, unde cu un simplu click puteți afla complementara oricărei culori. Ilustrațiile care folosesc un contrast de culori complementare sunt foarte armonioase și odihnitoare pentru ochi. Iată mai jos câteva exemple.

Avem aici un contrast între complementarele roșu și verde. Observați că perechea roșu-verde are același grad de luminozitate și strălucire.

Kveta Pakoska

Fabian Negrin

Perechea albastru-portocaliu pune în legătură căldura portocaliului și recele albastrului.

Beatrice Alemagna

Perechea violet galben dă naștere unui puternic contrast deschis – închis.

Paul Gauguin

În această imagine de femeie ținând un fruct de mango este introdus un alt contrast, și anume contrastul cantitativ. Dar despre acesta vom vorbi în postările următoare…

 

Traducere de Irina Dumitriu

Citește și prima lecție despre culoare.