Marion Deuchars: „Curiozitatea, joaca și privirea sunt trei elemente-cheie ca să fii creativ în fiecare zi“

Marion Deuchars a absolvit Royal College of Art în 1981, iar la scurtă vreme a cofondat un studio de arte și design. A desfășurat de-a lungul timpului proiecte artistice pentru industrii creative dintre cele mai variate: a creat timbre pentru Poșta Regală Britanică, ambalaje pentru miere, coperte de carte pentru editura Penguin, design web și de interior, reclame pentru servicii bancare și Formula 1. Dar cel mai mult îi place să imagineze cărți de activități artistice prin care să inspire, să dea idei și să-și convingă cititorii că oricine, copil sau adult, poate să facă artă. Scrisul ei de mână a devenit o marcă recunoscută internațional, are cărți multipremiate, traduse în 22 de limbi, iar la Editura Frontiera i-au apărut până acum, în limba română, Desenează artistic cu degetele și Hai să facem artă!. Proaspăt întoarsă de la un târg de carte din Taipei, Marion mi-a răspuns la întrebări din atelierul ei colorat din nordul Londrei. Unde are nu unul, ci două birouri. De ce și cum arată fiecare, în dialogul de mai jos.

© Nina Tschorn

Dac-ar fi să-ți descriu cărțile în două cuvinte, mai mult ca sigur aș spune „artă interactivă“. La ce te-ai gândit când ai început să le creezi?

Când m-am apucat de prima mea carte, credeam că-mi va ieși un album ilustrat. Mă străduiam să dezvolt un personaj și o poveste, însă din greșeală am sfârșit prin a face o carte de activități artistice. Pe atunci soțul meu era consultant la Cass Art, un magazin local de materiale pentru pictură, iar ei au hotărât să deschidă la subsolul clădirii un raion de artă pentru copii. Mi-au cerut să concep ceva pentru promovarea magazinului și așa am făcut o broșură de 24 de pagini, de mână, prin care îi încurajam pe copii să facă artă și poate chiar să cumpere niște materiale pentru activități artistice! A avut mare succes și i-a atras atenția lui Laurence King (editorul), care a văzut potențialul de a o dezvolta într-o carte propriu-zisă. Așa a apărut Hai să facem artă!. La vremea respectivă mă gândeam la ea ca la o școală de artă adunată într-o carte. Am încercat să pun în ea tot ce învățasem încă din copilărie, apoi în școală și în viața profesională.

Simți că abordarea ta umple un gol în educația artistică?

Nu m-am gândit, dar într-un fel așa e. Educația artistică (în Occident, cel puțin) se axează pe învățarea artei la nivel academic. Pe când eu îmi doresc ca exprimarea artistică să fie celebrată și răsplătită indiferent de forma pe care o îmbracă, mai degrabă decât să urmărească însușirea unor bune deprinderi de a desena obiecte în mișcare. Arta și creativitatea se manifestă într-o mulțime de forme diferite, sunt foarte personale, fiecare dintre noi s-a născut creativ și cred că lucrul acesta trebuie hrănit.

Am parcurs de mai multe ori cele două cărți ale tale traduse în România (Hai să facem artă! și Desenează artistic cu degetele) și ce-mi place la nebunie e că ai găsit echilibrul perfect între libertate și orientare, între metodă și joaca pură. Cum i-ai sfătui pe părinți și profesori să-ți folosească volumele în lucrul cu copiii?

Când copiii mei erau mici, aveam grijă să nu-i „învăț“ artă ca atare. Ce făceam în schimb era să le creez spațiu ca să facă artă: să se joace cu materialele, să se concentreze pe activitate și pe proces mai degrabă decât pe „rezultat“. Asta am încercat și cu activitățile din cărți: să le las cât mai simple, astfel încât să le înțeleagă și copiii foarte mici, dar să le fac accesibile și pentru părinți, care s-ar putea vedea nevoiți să le explice copiilor anumite concepte. Îmi place că un copil de 4 ani poate să desfășoare aceeași activitate ca unul de 14, doar că fiecare o va face în felul său.

Ce i-ai sfătui pe părinți și pe profesori să nu facă atunci când vine vorba de predarea artei?

Să nu evalueze arta doar în funcție de abilitățile tehnice și de achizițiile teoretice. Să zicem că un copil a încropit o lucrare abstractă dintr-o varietate de materiale, dar i-a ieșit ceva cam greu de înțeles și care nu prea pare să aibă sens. Însă copilul a exprimat în mod autentic ceva ce se întâmplă în mintea lui, deci pentru el are o anumită însemnătate. Dacă un elev a depus efort și a făcut ceva cu pasiune (indiferent cum arată!), ar trebui să încercăm să înțelegem și să ascultăm.

Crezi că oamenii obișnuiți au un fel de teamă secretă de pictat și desenat? Dacă da, de ce?

Frica apare doar atunci când li se spune cum „trebuie“ să deseneze, adică ce face școala. De exemplu: „Lucrarea asta e bună, lucrarea asta nu e bună.“ Într-o clasă obișnuită, acest sistem de etichetare începe să se manifeste când copiii au în jur de 9-10 ani: ești bun la arte sau nu ești. Asta declanșează „frica“: faptul că cei mici nu se simt îndeajuns de buni, așa că ideea de a se exprima prin desen sau altă formă de artă ajunge să-i sperie. Mare păcat.

Creezi cărți pentru „artiștii de toate vârstele“. Cum crezi că ne putem stârni interesul pentru artă când deja nu mai suntem copii?

Când țineam ateliere pentru copii, îi vedeam adesea pe părinți dând târcoale cu aerul că le-ar plăcea la nebunie să se alăture, așa că îi încurajam s-o facă și chiar le plăcea. Îi auzeam povestind de ce se lăsaseră de desenat în copilărie: „O, profesoara mi-a spus că sunt dezastru la desen“, „Arta e pentru oamenii care nu sunt destul de deștepți ca să facă altceva“, „O, dar eu nu știu să desenez“ etc. etc. Cea mai recentă carte a mea e intitulată Make Every Day Creative (Skittledog, Thames&Hudson) și se concentrează tocmai pe această întrebare, fiind dedicată mai degrabă adulților care au pierdut bucuria creativității. Premisa e că a fi creativ nu se referă doar la desenat, ci la cum trăim lumea din jurul nostru. Multe lucruri simple, cum ar fi să privești sau să asculți cu rost, sunt în sine gesturi creatoare care pot aduce multă împlinire.

Cum ai construit Hai să facem artă!? Simt în adâncimea ei o structură foarte coerentă.

Nu tocmai. Am stat și m-am gândit: „Eu cum am învățat?“ Acesta a fost punctul de pornire. Intram în fiecare zi în atelier, mă gândeam la ceva și de acolo inventam un exercițiu, mereu altul. Așa am construit cartea: zi după zi, până când am terminat-o.

Când vine vorba despre artă, mi se pare că tu poți să creezi orice din orice (acum, de exemplu, mă gândesc la siluetele tale din păstăi de roșcov). Ce te inspiră?

Întotdeauna spun: Curiozitatea. Fără curiozitate n-am explora, n-am încerca niciodată nimic nou. Curiozitatea, joaca și privirea sunt cele trei elemente-cheie de care ai nevoie ca să fii creativ în fiecare zi.

Există o poveste în spatele scrisului de mână pe care l-ai creat pentru cărțile tale?

Da. În 2020 am avut o comandă comercială, raportul anual al organizației Design & Art Directors Club, și am lucrat împreună cu un designer pe nume Vince Frost. El a avut ideea să scriem tot raportul de mână, ca să nu mai fie atât de plicticos. Zis și făcut. Proiectul a avut mare succes și i-a inspirat pe mulți oameni să folosească scrisul de mână pentru subiecte mai serioase. Apoi lucrările s-au ținut lanț. Scrisul din cărțile mele e scrisul meu de mână obișnuit, semnătura mea personală, așa că n-a fost nevoie să stau prea mult pe gânduri. A devenit foarte popular pe măsură ce au crescut tirajele, cam tot așa cum devine popular un font. La început nu înțelegeam de ce îl copiază lumea în loc să scrie fiecare în felul lui, dar apoi mi-am dat seama că industria în care lucrez „se ia după mode“, iar aspectul acestui scris de mână pur și simplu a ajuns să fie la modă. Acum sunt ceva mai optimistă în privința copiatului și mi se pare un lucru firesc.

Ce ai pe birou? Și cum arată pentru tine atelierul ideal?

Am două birouri. Pe unul se află computerul, tableta grafică, imprimanta și scanerul. Iar pe celălalt, căruia îi zic „biroul de joacă“, e o dezordine de nedescris: stilouri, creioane, vopseluri, hârtie, foarfeci, cerneală vărsată și tot felul de lucruri prinse cu bolduri pe pereți. Acolo îmi „fac“ toate lucrările. Totul e făcut din materiale, nu „desenez“ nimic digital. Totuși, îmi scanez desenele, după care designul cărților îl fac pe computer. Decupez imaginile, schimb culorile, mă joc cu tonurile – elaborez un concept pornind de la acele elemente scrise de mână, pictate sau decupate. Atelierul meu de vis ar fi cel al lui Joan Miró din Mallorca.

© Marion Deuchars

Ai activat în multe domenii în care creația vizuală joacă un rol important (industria editorială, publicitate, web, brand development și design de interior, ca să amintesc doar câteva). Ce au în comun, după părerea ta?

În ultimă instanță, toate vând un produs. Am lucrat mulți ani în zona comercială și lucrările mele artistice au ajutat la vânzarea unei sumedenii de lucruri, de la miere la servicii bancare. Însă de la un punct încolo procesul devine repetitiv și așa am ajuns să mă întreb care e sensul. Atunci am început să-mi scriu și să-mi ilustrez propriile cărți. Activitatea comercială m-a ajutat să-mi dezvolt un mod de lucru profesionist, dar mă simt mult mai împlinită atunci când fac lucruri care nu „vând“ nimic altceva în afară de idei și inspirație.

Spune-mi o culoare preferată, un artist preferat și o tehnică de lucru preferată.

Albastru-cobalt. Tehnica transferului de tuș prin presare, așa cum o folosea Andy Warhol. Dacă ești în stare să trasezi o linie interesantă, atunci bătălia pentru un desen bun e pe jumătate câștigată.

© Tom Dunkley