Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Ierbare, biblioteci și camere cu minuni
Ce alegi să păstrezi spune ceva despre tine. Să zicem că e un mic obiect adus dintr-o călătorie dragă, o carte pe care ai savurat-o cândva sau o floare pe care ai cules-o într-o plimbare de neuitat. În rândurile de mai jos, câteva gânduri despre trei colecții posibile.
Articol de Anca-Maria Pănoiu
O luăm descrescător, de la mare la mic. De la colecția grandioasă la cea măruntă, dar care deseori ascunde o măreție mai tainică decât aceea pe care o vedem cu ochiul liber.
Camere cu minuni
O colecție impunătoare era în trecut cabinetul de curiozități, unde își găseau locul fel de fel de obiecte. Pentru cine știe, el e strămoșul din Renaștere al muzeelor, luate astăzi cu asalt de hoardele de turiști înarmați cu telefoane inteligente.
Ei bine, cu sute de ani în urmă nu era așa. În primul rând, nu oricine își permitea să aibă un cabinet de curiozități. Ele erau proprietatea unor principi sau aristocrați care aduceau obiecte misterioase din cele patru zări, construind astfel un fel de lumi în rezumat prin care urmăreau să lărgească limitele cunoașterii, dar și să-și arate puterea și prestigiul. De aici și faptul că nu oricine avea dreptul să intre într-un astfel de loc. Era un privilegiu de care se bucurau doar cei aleși.
Cabinetul de curiozități al lui Ferdinando Cospi din Bologna (1677)
Cabinetul de curiozități apare menționat pentru prima dată în 1533, la Viena (Kunstkammer), și îi aparține lui Ferdinand I. Cabinete somptuoase au avut și familia Medici la Florența, Rudolf al II-lea la Praga și Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Într-o vreme, se credea despre obiectele etalate că au puteri magice. Cu timpul, gustul pentru minunile lumii îndepărtate a pătruns și în alte straturi ale societății. De pildă, dacă mergi la Amsterdam, poți vedea o replică a cabinetului de curiozități al lui Rembrandt, în casa lui memorială. Pe mine m-au lăsat mască crocodilii uscați atârnați de tavan!
Ce găsești în cabinetul de curiozități?
Ei bine, poți găsi cochilii, pene și schelete, monede, statui antice și obiecte de artă, unelte din ținuturi îndepărtate, hărți și piese vestimentare. Cu alte cuvinte… lucruri de care să te minunezi. Așezate nu la întâmplare, ci după criterii bine stabilite, astfel încât să alcătuiască un fel de universuri miniaturale.
Pare complicat? Nu neapărat. În Camera cu minuni, o carte foarte dragă nouă creată de Sergio Ruzzier, hârciogul strângător Pius Pelosi adună tot felul de nimicuri și le ordonează cu grijă, inima colecției lui fiind… o pietricică. Până la urmă, poate că în zilele noastre nu mai trebuie să fii chiar principe ca să ai o cameră cu minuni. Încearcă și tu! Care va fi inima colecției tale?
Ilustrație din Camera cu minuni de Sergio Ruzzier
Biblioteci
La ce te gândești când spui „bibliotecă“? La rafturile de acasă – atât de pline, încât te întrebi mereu unde vor încăpea cărțile noi, și totuși încap mereu ca prin minune? La spațiile solemne din muzee și universități, unde tăcerea zgâriată doar de foșnetul paginilor îmbie la studiu și rigoare? La sălile boltite din castele și palate, care au aprins setea de cunoaștere în mințile poeților și înțelepților? Sau poate la niște cămăruțe un pic prăfuite și triste, dar cu mușcate și cu soare la ferestre, cărora prea puțini le mai calcă astăzi pragul?
Cea mai renumită bibliotecă din lume rămâne cea din Alexandria, întemeiată în timpul lui Ptolemeu I și Ptolemeu al II-lea de către un personaj misterios pe nume Demetrios din Phalera. Cu sute de mii de pergamente, era o uriașă colecție a cunoașterii antice și, aidoma cabinetelor de curiozități de mai târziu, un rezumat al lumii cunoscute la vremea aceea. Spre deliciul învățaților, se concentrau acolo literatură greacă clasică, matematică, astronomie, științe naturale și alchimie – unele domenii cuprinzând atâtea taine, încât erau considerate magice, ba chiar periculoase. Distrugerea ei în mai multe rânduri, până la dispariția definitivă din secolul al VII-lea, rămâne o pierdere ireparabilă pentru omenire. Și ne amintește de ce bibliotecile, de la cea mai mică la cea mai mare, se cuvine să fie locuri ale păstrării și ale grijii.
Biblioteca din Alexandria, desen de O. von Corven
Versiunea contemporană a Bibliotecii din Alexandria are nu doar milioane de cărți, ci și trei muzee, un planetariu, patru galerii de artă, șapte centre de cercetare și un sistem virtual de știință imersivă și aplicații tehnologice (VISTA). Alte biblioteci celebre? Gândul mă poartă la Biblioteca Națională a Austriei din Viena, cu stucaturi și lemnărie ceruită, cu rafturi înțesate de tomuri vechi legate în piele până sus, la tavanele boltite, împodobite cu trompe lʼoeil-uri. La celebra sală de lectură de la British Museum – uriașă, de formă radială și cu tavan vitrat. La orașul-bibliotecă Byblos, antic port fenician în care papirusul se număra printre mărfurile cele mai importante. Sau la bibliotecile din povești: cea în care mijesc primii fiori ai îndrăgostirii dintre Frumoasa și Bestia sau cele în care visează prințesele Contesei de Ségur.
Biblioteca din camera Șosețicii
Și într-una dintre cărțile noastre apare o bibliotecă. Una îngrămădită, dezordonată și fermecătoare, întocmai camerei în care se întâmplă povestea. Ghicești care? Da, este biblioteca din cartea Unde e Șosețica? de T.O. Bobe.
Ca s-o deseneze, ilustratoarea Alexandra Mîrzac a întocmit lungi inventare de obiecte, iar la un moment dat, când i s-a terminat inspirația, le-a cerut ajutorul și prietenilor. Iată cum biblioteca poate fi și ea o cameră cu minuni, doar că mai mică. Iar printre curiozitățile ei trebuie scormonit stăruitor, cu răbdarea pe care ți-o cere lectura, dar și cu bucurii și descoperiri pe măsură.
Așa că după ce te-ai întors din călătoriile în care ai vizitat marile biblioteci ale lumii, privește-o cu alți ochi pe a ta, de acasă, și fă-o să fie cea mai dragă și mai frumoasă de pe pământ.
Ilustrație din Unde e Șosețica? de T.O. Bobe și Alexandra Mîrzac
Ierbare
Dacă florile ar fi cărți, biblioteca lor ar fi ierbarul. Lucru deloc ciudat dacă te gândești că, având ceva cunoștințe botanice, delicatețe și multă atenție, și într-o floare poți citi la fel ca într-o carte: povestea vieții ei de la polen până la fruct, rețeta după care își prepară dejunul în vastele bucătării ale frunzei, cum îi culeg albinele nectarul…
Ilustrație din Dejunul unei frunze de Marina Debattista
Ierbarul: sărbătoare a diversității plantelor, repertoriu riguros al denumirilor și caracteristicilor botanice sau formă de artă în stare naturală, e și el o colecție tot atât cât sunt și biblioteca, și camera cu minuni. E drept, mai măruntă, dar așa ajungem la ce spuneam la început: că în lucrurile discrete, poate chiar umile, poți regăsi o profunzime nebănuită. În cazul ierbarului, e vorba despre o părticică din natură. Și ce e mai cuprinzător decât natura, în care încap și viața, și timpul?
Ce așezi într-un ierbar?
Nu doar ierburi, firește, ci și frunze, tulpini, flori, semințe sau fragmente din fructe. Și aici, cel mai important este criteriul: cum clasifici plantele? Te interesează forma, proveniența, dacă sunt medicinale, ornamentale sau melifere (adică dau miere, cu un mic ajutor din partea albinelor)? Sau, cine știe, poate au puteri magice? Un ierbar făcut ca la carte cuprinde denumirea latinească a plantei, ordinul și familia, locul și data recoltării, plus o descriere cât mai precisă.
Cum faci un ierbar?
Mai întâi, te echipezi ca un veritabil botanist: mostre de plante, cutie pentru depozitare, hârtie absorbantă, lipici, bandă adezivă, etichete, instrument de scris și atlas botanic. Alege plantele în funcție de sezon și asigură-te că sunt întregi și curate. Culege-le cu grijă, usucă-le prin presare între șervețele absorbante, sub o greutate, timp de câteva zile, apoi lipește-le într-un caiet în poziții cât mai naturale și așază peste fiecare coală câte un strat-tampon de sugativă. Scrie pe etichete informații cât mai relevante, iar la final, dacă vrei, desenează flori și păsări. Și ierbarul spune o poveste…
Fișa XXIX din Albinele de Piotr Socha
Ierbare, biblioteci și camere cu minuni: trei feluri de a păstra, nu atât de diferite dacă ne uităm la gândul care animă gestul. Unul pe cât de profund, pe atât de la îndemână. Ține obiectele dragi într-un colț special pregătit pentru ele și lasă-le să-și spună povestea. Așază-ți cărțile preferate pe un raft de bibliotecă unde să le găseșți mereu, ca pe niște prieteni. Fă-ți ierbar într-un caiet sau presează pur și simplu o plantă. Și caută florile ascunse în paginile cărților. Până la urmă, ierbarele pot fi și de hârtie, sau visate, sau închipuite – biblioteci de amintiri și gânduri, comori îndrăgite din camera cu minuni a fiecăruia dintre noi.
Ierbare, biblioteci și camere cu minuni
Ce alegi să păstrezi spune ceva despre tine. Să zicem că e un mic obiect adus dintr-o călătorie dragă, o carte pe care ai savurat-o cândva sau o floare pe care ai cules-o într-o plimbare de neuitat. În rândurile de mai jos, câteva gânduri despre trei colecții posibile.
Articol de Anca-Maria Pănoiu
O luăm descrescător, de la mare la mic. De la colecția grandioasă la cea măruntă, dar care deseori ascunde o măreție mai tainică decât aceea pe care o vedem cu ochiul liber.
Camere cu minuni
O colecție impunătoare era în trecut cabinetul de curiozități, unde își găseau locul fel de fel de obiecte. Pentru cine știe, el e strămoșul din Renaștere al muzeelor, luate astăzi cu asalt de hoardele de turiști înarmați cu telefoane inteligente.
Ei bine, cu sute de ani în urmă nu era așa. În primul rând, nu oricine își permitea să aibă un cabinet de curiozități. Ele erau proprietatea unor principi sau aristocrați care aduceau obiecte misterioase din cele patru zări, construind astfel un fel de lumi în rezumat prin care urmăreau să lărgească limitele cunoașterii, dar și să-și arate puterea și prestigiul. De aici și faptul că nu oricine avea dreptul să intre într-un astfel de loc. Era un privilegiu de care se bucurau doar cei aleși.
Cabinetul de curiozități al lui Ferdinando Cospi din Bologna (1677)
Cabinetul de curiozități apare menționat pentru prima dată în 1533, la Viena (Kunstkammer), și îi aparține lui Ferdinand I. Cabinete somptuoase au avut și familia Medici la Florența, Rudolf al II-lea la Praga și Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Într-o vreme, se credea despre obiectele etalate că au puteri magice. Cu timpul, gustul pentru minunile lumii îndepărtate a pătruns și în alte straturi ale societății. De pildă, dacă mergi la Amsterdam, poți vedea o replică a cabinetului de curiozități al lui Rembrandt, în casa lui memorială. Pe mine m-au lăsat mască crocodilii uscați atârnați de tavan!
Ce găsești în cabinetul de curiozități?
Ei bine, poți găsi cochilii, pene și schelete, monede, statui antice și obiecte de artă, unelte din ținuturi îndepărtate, hărți și piese vestimentare. Cu alte cuvinte… lucruri de care să te minunezi. Așezate nu la întâmplare, ci după criterii bine stabilite, astfel încât să alcătuiască un fel de universuri miniaturale.
Pare complicat? Nu neapărat. În Camera cu minuni, o carte foarte dragă nouă creată de Sergio Ruzzier, hârciogul strângător Pius Pelosi adună tot felul de nimicuri și le ordonează cu grijă, inima colecției lui fiind… o pietricică. Până la urmă, poate că în zilele noastre nu mai trebuie să fii chiar principe ca să ai o cameră cu minuni. Încearcă și tu! Care va fi inima colecției tale?
Ilustrație din Camera cu minuni de Sergio Ruzzier
Biblioteci
La ce te gândești când spui „bibliotecă“? La rafturile de acasă – atât de pline, încât te întrebi mereu unde vor încăpea cărțile noi, și totuși încap mereu ca prin minune? La spațiile solemne din muzee și universități, unde tăcerea zgâriată doar de foșnetul paginilor îmbie la studiu și rigoare? La sălile boltite din castele și palate, care au aprins setea de cunoaștere în mințile poeților și înțelepților? Sau poate la niște cămăruțe un pic prăfuite și triste, dar cu mușcate și cu soare la ferestre, cărora prea puțini le mai calcă astăzi pragul?
Cea mai renumită bibliotecă din lume rămâne cea din Alexandria, întemeiată în timpul lui Ptolemeu I și Ptolemeu al II-lea de către un personaj misterios pe nume Demetrios din Phalera. Cu sute de mii de pergamente, era o uriașă colecție a cunoașterii antice și, aidoma cabinetelor de curiozități de mai târziu, un rezumat al lumii cunoscute la vremea aceea. Spre deliciul învățaților, se concentrau acolo literatură greacă clasică, matematică, astronomie, științe naturale și alchimie – unele domenii cuprinzând atâtea taine, încât erau considerate magice, ba chiar periculoase. Distrugerea ei în mai multe rânduri, până la dispariția definitivă din secolul al VII-lea, rămâne o pierdere ireparabilă pentru omenire. Și ne amintește de ce bibliotecile, de la cea mai mică la cea mai mare, se cuvine să fie locuri ale păstrării și ale grijii.
Biblioteca din Alexandria, desen de O. von Corven
Versiunea contemporană a Bibliotecii din Alexandria are nu doar milioane de cărți, ci și trei muzee, un planetariu, patru galerii de artă, șapte centre de cercetare și un sistem virtual de știință imersivă și aplicații tehnologice (VISTA). Alte biblioteci celebre? Gândul mă poartă la Biblioteca Națională a Austriei din Viena, cu stucaturi și lemnărie ceruită, cu rafturi înțesate de tomuri vechi legate în piele până sus, la tavanele boltite, împodobite cu trompe lʼoeil-uri. La celebra sală de lectură de la British Museum – uriașă, de formă radială și cu tavan vitrat. La orașul-bibliotecă Byblos, antic port fenician în care papirusul se număra printre mărfurile cele mai importante. Sau la bibliotecile din povești: cea în care mijesc primii fiori ai îndrăgostirii dintre Frumoasa și Bestia sau cele în care visează prințesele Contesei de Ségur.
Biblioteca din camera Șosețicii
Și într-una dintre cărțile noastre apare o bibliotecă. Una îngrămădită, dezordonată și fermecătoare, întocmai camerei în care se întâmplă povestea. Ghicești care? Da, este biblioteca din cartea Unde e Șosețica? de T.O. Bobe.
Ca s-o deseneze, ilustratoarea Alexandra Mîrzac a întocmit lungi inventare de obiecte, iar la un moment dat, când i s-a terminat inspirația, le-a cerut ajutorul și prietenilor. Iată cum biblioteca poate fi și ea o cameră cu minuni, doar că mai mică. Iar printre curiozitățile ei trebuie scormonit stăruitor, cu răbdarea pe care ți-o cere lectura, dar și cu bucurii și descoperiri pe măsură.
Așa că după ce te-ai întors din călătoriile în care ai vizitat marile biblioteci ale lumii, privește-o cu alți ochi pe a ta, de acasă, și fă-o să fie cea mai dragă și mai frumoasă de pe pământ.
Ilustrație din Unde e Șosețica? de T.O. Bobe și Alexandra Mîrzac
Ierbare
Dacă florile ar fi cărți, biblioteca lor ar fi ierbarul. Lucru deloc ciudat dacă te gândești că, având ceva cunoștințe botanice, delicatețe și multă atenție, și într-o floare poți citi la fel ca într-o carte: povestea vieții ei de la polen până la fruct, rețeta după care își prepară dejunul în vastele bucătării ale frunzei, cum îi culeg albinele nectarul…
Ilustrație din Dejunul unei frunze de Marina Debattista
Ierbarul: sărbătoare a diversității plantelor, repertoriu riguros al denumirilor și caracteristicilor botanice sau formă de artă în stare naturală, e și el o colecție tot atât cât sunt și biblioteca, și camera cu minuni. E drept, mai măruntă, dar așa ajungem la ce spuneam la început: că în lucrurile discrete, poate chiar umile, poți regăsi o profunzime nebănuită. În cazul ierbarului, e vorba despre o părticică din natură. Și ce e mai cuprinzător decât natura, în care încap și viața, și timpul?
Ce așezi într-un ierbar?
Nu doar ierburi, firește, ci și frunze, tulpini, flori, semințe sau fragmente din fructe. Și aici, cel mai important este criteriul: cum clasifici plantele? Te interesează forma, proveniența, dacă sunt medicinale, ornamentale sau melifere (adică dau miere, cu un mic ajutor din partea albinelor)? Sau, cine știe, poate au puteri magice? Un ierbar făcut ca la carte cuprinde denumirea latinească a plantei, ordinul și familia, locul și data recoltării, plus o descriere cât mai precisă.
Cum faci un ierbar?
Mai întâi, te echipezi ca un veritabil botanist: mostre de plante, cutie pentru depozitare, hârtie absorbantă, lipici, bandă adezivă, etichete, instrument de scris și atlas botanic. Alege plantele în funcție de sezon și asigură-te că sunt întregi și curate. Culege-le cu grijă, usucă-le prin presare între șervețele absorbante, sub o greutate, timp de câteva zile, apoi lipește-le într-un caiet în poziții cât mai naturale și așază peste fiecare coală câte un strat-tampon de sugativă. Scrie pe etichete informații cât mai relevante, iar la final, dacă vrei, desenează flori și păsări. Și ierbarul spune o poveste…
Fișa XXIX din Albinele de Piotr Socha
Ierbare, biblioteci și camere cu minuni: trei feluri de a păstra, nu atât de diferite dacă ne uităm la gândul care animă gestul. Unul pe cât de profund, pe atât de la îndemână. Ține obiectele dragi într-un colț special pregătit pentru ele și lasă-le să-și spună povestea. Așază-ți cărțile preferate pe un raft de bibliotecă unde să le găseșți mereu, ca pe niște prieteni. Fă-ți ierbar într-un caiet sau presează pur și simplu o plantă. Și caută florile ascunse în paginile cărților. Până la urmă, ierbarele pot fi și de hârtie, sau visate, sau închipuite – biblioteci de amintiri și gânduri, comori îndrăgite din camera cu minuni a fiecăruia dintre noi.