Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Cele 113 coperți ale lui Sempé
Coperțile semnate de Sempé pentru revista The New Yorker au ajuns la numărul 113. O colaborare record pentru un artist contemporan.
Galerie Sempé! S-au adunat aici, discreți și eterici, mulțime de bicicliști, balerine, muzicieni, copii săltăreți sau pisici leneșe. Aceasta este lumea lui Sempé, o lume de făpturi minuscule, proiectate pe uriașe fundaluri urbane sau naturale. O lume spre care artistul s-a uitat de departe, așa cum doar un demiurg își putea privi lumea după ce a văzut că totul era bine. Un demiurg iubitor însă, pentru că în tot acest timp era și el parte a lumii pe care o desena și o simțea.
Vă invităm cu bucurie în această selectă galerie Sempé, în care am adunat mai multe coperți realizate de artistul francez pentru prestigioasa revistă americană The New Yorker. Veți descoperi anotimpuri poetice, orașe colorate și oameni atinși de emoții. Colaborarea lui Sempé cu The New Yorker a fost cea mai îndelungată pentru un artist contemporan. Prima copertă a fost realizată în 1978, iar ultima în 2019. “Nu știu cum să explic acest succes”, spunea Sempé. “Cuvintele sunt foarte relative. Eu le trimiteam desene, iar ei le preluau sau nu. Nu am o formulă magică, iar stilul de la The New Yorker este greu de definit.” Colecția completă, cuprinzând cele 113 desene care au devenit coperți, o puteți vedea aici.
Pe lângă această superbă colaborare care acoperă un sfert de secol, Sempé a ilustrat cărțile mai multor autori importanți și a scris totodată propriile cărți – devenite astăzi albume prețioase pentru orice iubitor de arte frumoase. Unul dintre aceste albume este Secretul lui Raul Taburin, publicat pentru prima oară în limba română de Editura Frontiera.
Biciclistul Taburin a trecut și el prin revista The New Yorker, prin urmare încheiem acest tur virtual al galeriei cu promisiunea că în curând îl veți descoperi pe Taburin în… America!

Articol de Ileana Achim