Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Natura și cărțile care ne inspiră
Cornelia Hușulei este mama a doi băieți pe care îi educă acasă și autoarea paginii Our world of wonder. Ne-au cucerit dragostea pentru natură a Corneliei și grija cu care își alege materialele educative, așa că am invitat-o să ne povestească despre o mare autoare îndrăgostită de natură: Gerda Muller.
Din copilăria mea
Copil fiind, am iubit drumețiile pe care le făceam cu tata în păduri și pe munți, explorând și descoperind natura. Ca adult, am continuat această călătorie spre cunoaștere, trecând prin multe experiențe unice, precum supraviețuirea într-un accident aviatic și învățarea artei meditației într-un templu budist. Toate aceste experiențe, și nu numai, m-au ajutat să mă descopăr și să descopăr esența vieții.
Asemenea mamei, mi-am dorit foarte mult să împărtășesc dragostea pentru natură cu copiii mei și să le insuflu valori. Să fie oameni buni, de nădejde. Să fie prieteni buni, vecini buni, parteneri buni, părinți buni. Însă, cel mai important, să crească liberi și fericiți. Așa am pornit călătoria aceasta de homeschooling, de școală acasă, care s-a dovedit o aventură minunată, cu multe provocări. Încercăm să apreciem totul și să învățăm din experiențele noastre.
Gerda Muller
Din dorința de a împărtăși altora călătoria noastră și de a aduce inspirație prin lecțiile și materialele pe care le folosim, s-a născut și pagina Our world of wonder. Gerda Muller este una dintre autoarele care ne-au inspirat în călătoria noastră educațională prin cărțile ei despre natură, de aceea mă bucur să o prezint celor care încă nu o cunosc.
Gerda Muller este o scriitoare de origine olandeză, care a publicat de-a lungul timpului peste 120 de cărți pentru copii. Dragostea ei pentru natură este vizibilă în fiecare carte pe care a scris-o. Ilustrațiile vibrante și foarte detaliate au o eleganță aparte și redau foarte bine schimbările prin care trece natura sau lumea atât de diversă a animalelor.
În grădină cu Gerda Muller
Pentru noi, cărțile despre natură ale Gerdei Muller au fost și un prim pas în arta grădinăritului cu copiii. Detaliile redate pe fiecare pagină din cartea „Cum crește grădina mea”, de la uneltele necesare pentru grădinărit și până la modul cum cresc plantele, ne-au îndemnat să punem mai ușor în practică visul de a avea o grădină.
Am pregătit împreună cu copiii materialele, apoi am pus în aplicare cele citite. Sarcina de a avea grijă de mica noastră grădină le-a revenit copiilor. Au udat cu sârguință ghivecele în fiecare dimineață. După un tratament atât de drăgăstos, desigur că și ele au răsărit.
Copacul meu
Cea de-a doua activitate, practicată cu regularitate și inclusă în curriculumul nostru, este aceea de a observa copacii. Inspirați de cartea „Copacul meu” de Gerda Muller, ne-am făcut un kit al micului explorator, pe care îl purtăm cu drag peste tot.
Într-o bună zi, am plecat într-o aventură minunată, în timpul căreia am găsit un stejar secular, exact ca cel din carte!
Ne luăm zilnic notițe despre schimbările prin care trece copacul, în funcție de anotimp. De asemenea, notăm informații despre micile creaturi care trăiesc la umbra lui și îl socotesc „acasă”. Până acum:
două veverițe puse pe treabă ne-au alungat cu ghinde
am găsit un arici pogonici care locuiește în apropiere
am observat trei cuiburi care au început să fie construite
Primăvara abia a început, așa că așteptăm cu bucurie să vedem ce evenimente vor mai avea loc… Cărțile despre natură din care ne inspirăm sunt pregătite!

Cornelia Hușulei
Fotografii preluate de pe pagina Our world of wonder
Cărți recomandate:
Cum crește grădina mea
Gerda Muller
35,00 leiCopacul meu
Gerda Muller
39,00 leiSărbătoarea fructelor
Gerda Muller
35,00 lei