Parvana, fetița din Kabul

Deborah Ellis

49,00 lei

VÂRSTA: +10 ani

Deși are doar 11 ani, Parvana știe ce are de făcut ca să-și ajute familia. O poveste impresionantă despre fragilitate și curaj.

123 în stoc

Adaptat după filmul de animaţie The Breadwinner, romanul grafic Parvana, fetiţa din Kabul spune povestea unei fete în vârstă de 11 ani care e nevoită să se deghizeze în băiat ca să-și întreţină familia în perioada primului regim taliban din Afghanistan.


Parvana locuiește împreună cu părinţii și fraţii ei într-o cameră dintr-un bloc bombardat din Kabul. Tatăl ei a fost profesor de istorie, dar, de când clădirea școlii a fost bombardată și el și-a pierdut un picior, e nevoit să lucreze în bazar, unde scrie și citește scrisori pentru analfabeţi. Într-o bună zi, este arestat pe motiv că deţine cărţi interzise, lăsându-și familia fără nicio sursă de venit. Condiţiile se înăspresc și, pentru că fetelor nu le e permis să câștige bani, soluţia se impune de la sine: Parvana trebuie să se dea drept băiat și să pună pâinea pe masă.


Un roman grafic sensibil și plin de forţă, cu ilustraţii vibrante, care vorbește deschis despre supravieţuire, familie, prietenie, intoleranţă și război. Textul este adaptat de Shelley Tanaka după filmul de animație „The Breadwinner”, regizat de Nora Twomey și inspirat de romanul „The Breadwinner” al scriitoarei Deborah Ellis.

Despre autoare

Deborah Ellis a scris mai bine de 20 de cărţi, printre care The Breadwinner, aflată la baza acestui roman grafic și tradusă până acum în 30 de limbi. A donat peste 1 milion de dolari obţinuţi din drepturile de autor unor organizaţii precum Women for Women in Afghanistan, UNICEF și Street Kids International. Locuiește în Simcoe, Ontario, Canada.

Despre regizoare

Nora Twomey este cofondatoarea și directoarea creativă a companiei de animaţie Cartoon Saloon, cea care a produs filmele The Secret of Kells (coregizat de Nora) și Song of the Sea, ambele nominalizate la Oscar. A regizat filmul The Breadwinner, adaptare după bestsellerul scriitoarei Deborah Ellis. Locuiește în Irlanda împreună cu soţul ei și cei doi copii.

Recomandări

„Toate fetele ar trebui să citească Parvana, fetiţa din Kabul de Deborah Ellis.”
— Malala Yousafzai, The New York Times

 

Autor

Deborah Ellis

Traducere

Ilinca Gângă

Nivel școlar recomandat

Liceu, V-VIII

Vârsta recomandată

+10 ani

Premii

• Middle East Book Award
• Premiul Peter Pan (Suedia)
• Hackmatack Book Award
• Premiul Baia delle Favole
• Rebecca Caudill Young
Readersʼ Book Award
• YALSA Book Award

Număr de pagini

80

Format

17 x 24,8

Tip

Copertă moale

Anul apariției

2025

ISBN

9786306669103

SKU: 9786306669103 Categorii: , Etichetă:

S-ar putea să-ți placă și…

Updating…
Updating…