Aleksandra Zając: „Îmi place să strecor înțelesuri ascunse în ilustrații“

Ce îți amintești de la prima ta întâlnire cu Sentimentele, când erau încă în manuscris?

Îmi amintesc ce neîncredere m-a încercat la citirea e-mailului cu care a început totul. Dwie Siostry Publishing [n. r. – editura poloneză care a publicat seria în original] mi-a trimis un mesaj cu textul și propunerea de a crea niște mostre de ilustrație – ceea ce pentru mine, ca ilustratoare debutantă, a reprezentat o uriașă bucurie și o mare oportunitate. Textul nu era mai lung de o pagină și consta în exact aceleași propoziții care apar și în carte. Am fost pur și simplu vrăjită de poezia și de sensibilitatea Tinei, de cât înțeles încăpea în aceste propoziții, lăsând în același timp spațiu pentru sentimentele cititorului. Mi-am păstrat această încântare
de-a lungul întregii serii și am simțit-o de fiecare dată când Tina trimitea un text nou – întotdeauna surprinzător, mergând mai adânc și mai adânc în lumea sentimentelor.

M-a mai entuziasmat și că această calitate metaforică a textelor se potrivea de minune cu câteva desene mai vechi de-ale mele, care înfățișau niște făpturi blănoase, mititele și cam buclucașe și cu care participasem la un concurs organizat de Dwie Siostry. Pesemne că celor de la editură le-a rămas în amintire asocierea dintre sentimente și făpturi, pentru că peste câțiva ani, când Tina și-a trimis textul, s-au gândit la mine. Iar aici, intuiția lor s-a dovedit incredibilă.

Totuși, nu mi-au făcut nicio sugestie; m-am bucurat de foarte multă libertate și încredere în elaborarea ilustrațiilor, atât din partea editurii, cât și din partea Tinei. Și, așa cum s-a văzut apoi, acest început al Sentimentelor a fost ceva incredibil pentru toți cei implicați: Tina și-a trimis textul fără să creadă că va deveni o carte; eu l-am primit într-un moment în care începeam să mă îndoiesc de calitățile mele ca ilustratoare; și toată lumea, inclusiv editura, se gândea că va fi un titlu de nișă. Deznodământul a fost altul. Până astăzi mi se pare incredibil de emoționant ce s-a întâmplat și sunt foarte recunoscătoare.

Viata_secreta_a_sentimentelor-RGB-Spreads-14

Sentimentele împart dulceața de căpșune pregătită de Răbdare – ilustrație din Viața secretă a sentimentelor.

Ți-a stârnit introspecția lucrul la serie? Cum ți-au influențat aceste personaje felul în care îți observi propria viață interioară?

Absolut, deși probabil că la început nu mi-am dat seama. Lucrul la prima parte a seriei a fost special; la vremea respectivă încă eram angajată cu normă întreagă, așa că ilustrațiile au fost create mai ales seara și noaptea. Liniștea deplină din jur m-a încurajat să reflectez asupra sentimentelor și m-a ajutat să hotărăsc cel fel de imaginar ar intra cel mai bine în relație cu textul. Și se întâmpla în pandemie, așa că imersiunea în această lume îmi oferea un fel de evadare din gălăgia generală.

Când lucram la prima parte a seriei, mă întrebam adesea ce fac sentimentele mele, astfel încât să le pot surprinde și reda mai bine în ilustrații. Și la fel mă întreb până în ziua de astăzi, ca de altfel și pe copiii care participă la ateliere. O parafrază a întrebării din titlu – „Ce face Tristețea ta? Ce face Calmul tău?“ – e un bun prilej pentru introspecție și un punct de pornire în multe conversații. E firesc, sănătos și necesar să privești în adâncul tău și să-ți recunoști sentimentele, iar pentru copii e un element esențial în dezvoltarea empatiei și a inteligenței emoționale. Cred că datorită Tinei, conversațiilor noastre și lucrului împreună la carte, am ajuns să mă înțeleg mai bine pe mine însămi.

Aleksandra Zając răsfoind volumul al treilea din serie, Ce fac sentimentele noaptea.

Din câte am putut observa în interacțiunile mele cu cititorii voștri români, adulții tind să fie chiar mai curioși decât copiii când văd aceste cărți. Ba chiar am văzut psihologi cumpărând întreaga serie pentru terapie. Ce feedback primiți voi de la cititorii adulți?

Da, e adevărat că mulți dintre ei se regăsesc în aceste cărți. Vedem asta la târgurile de carte și la evenimentele din librării, când adulții ne cer autografe pentru ei înșiși sau pentru alți adulți cărora le dăruiesc cărțile.

De asemenea, oamenii maturi au experiențe oarecum diferite cu aceste titluri. Sunt lucruri foarte personale: unii și-au descoperit propriile sentimente târziu, citind cărțile cu copiii sau cu nepoții lor, un cuplu a luat una dintre cărți în luna de miere, altcineva a făcut un progres substanțial în terapie… Iar Tinei îi scriu psihologi din toată lumea.

Ce mi se pare că au în comun toate aceste povești e că oamenii își regăsesc, în cărțile noastre, sentimente pe care până atunci nu le-au numit sau nici măcar nu au recunoscut că le au. Și eu, și Tina ne gândim la ele ca la niște „cărți fără vârstă“, mai ales prima. Poți s-o răsfoiești cu un copil de 2-3 anișori sau să discuți despre ea cu un adult. Într-un fel, Sentimentele fac legătura între generații.

Pagini din primul volum, Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni.

Prima carte din serie a fost tradusă până acum în 30 de limbi. Ți se pare că e percepută diferit de la o cultură la alta?

Din fericire, faptul că seria e tradusă în toată lumea e o confirmare liniștitoare că sentimentele sunt universale. Nu noi hotărâm unde ne naștem și, din nefericire, uneori nu ne exprimăm sentimentele cu aceeași deschidere, dar cu toții simțim la fel, indiferent de cultura în care trăim. Uneori nu ne găsim cuvintele, și nu doar din cauza barierelor lingvistice, ci și a anumitor diferențe impuse de mediul înconjurător.

Dar mai există și o legătură nevăzută, la nivel emoțional. Cu toții ne regăsim în lumea acestor făpturi blănoase, pe care merită să le cunoaștem, uneori poate chiar să le îmblânzim și să intrăm în legătură cu ele.

E interesant de observat cum copertele uneia și aceleiași cărți diferă uneori de la o țară la alta. Sigur, asta se datorează mai ales diferențelor dintre industriile editoriale, dar eu cred că, într-un fel, aceste stiluri editoriale diferite dezvăluie și ceva din „sentimentele“ respectivelor țări. Ediția japoneză are o supracopertă elegantă, pe coperta spaniolă vedem un roșu plin de viață, iar pe cea românească ne întâlnim cu Bucuria – iată doar câteva exemple despre cum aceleași Sentimente sunt „exprimate“ ușor diferit. Și mi se pare foarte tare că-i așa.

În volumul al treilea, vedem Dorul cântând la violoncel – un lucru care mie mi s-a părut absolut minunat. Îndrăznesc să spun chiar că e scena mea preferată din toată seria. Dar mai puțin obișnuit e că folosește un violoncel pentru stângaci. Intenționat l-ai desenat așa? Putem spune că Dorul e stângaci – sau poate chiar puțin neîndemânatic?

Vai, mi se pare fabulos că ai observat! Îți vine să crezi că ești prima persoană care mă întreabă asta într-un interviu? Îmi place să strecor înțelesuri ascunse sau chiar aluzii personale în ilustrații. De exemplu, părul albastru al Imaginației, la fel ca al Tinei, sau postura Ospitalității din primul volum, când coace o prăjitură – exact ca a soțului meu –, sau chipul Fericirii când adoarme cu o mânuță în aer, ca fiul meu, sau balustrada pe care alunecă Revolta când iese la dans, cu un model asemănător cu al celei de la scara care duce în atelierul meu… și așa mai departe.

Cât privește scena cu Dorul, în mintea mea acest sentiment e legat de timbrul violoncelului și de atmosfera nocturnă dintr-o locuință somptuoasă (oare instrumentul îi aparține Dorului sau doar l-a găsit acolo?). Am aflat de la prieteni care învață să cânte la violoncel cât de dificil e (chiar dacă nu imposibil) pentru stângaci – trebuie inversate corzile. În practică, până și stângacii cântă la un instrument standard; mai ales în orchestre, unde există exigența ca toate corzile să fie orientate în aceeași direcție.

Prin urmare… dacă Dorul e într-adevăr stângaci, probabil că nici nu poate să cânte prea bine la violoncel. Însă atâta nevoie are să scoată din el acele sunete nostalgice, încât pur și simplu se așază și cântă. Ce dacă e un pic neîndemânatic? Sau poate că e prima lui încercare de a cânta altfel, contrar tehnicii obișnuite?

Îmi plac tare mult aceste aluzii subiacente, la fel cum îmi place să las spațiu pentru interpretare personală, pornind de la ce se vede. E în natura albumelor ilustrate să ofere asta.

Pagini din volumul al treilea, Ce fac sentimentele noaptea.

Privind în urmă, cum simți că ți-a influențat cariera artistică seria Sentimentelor?

Lucrul la această serie mi-a îngăduit să fac ceea ce îmi place și totodată ceea ce mi-am dorit mai mult și mai mult ca artistă: să creez cărți împreună cu altcineva, să spun povești și să desenez. Grație tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în jurul Sentimentelor, am putut întâlni o mulțime de oameni minunați din lumea cărților, precum și cititori a căror căldură mi-a încălzit inima și mi-a insuflat încredere – ceva ce încerc să-mi amintesc în momentele de îndoială creatoare.

Pentru mine, Sentimentele au fost și sunt o experiență neprețuită, datorită căreia am putut să-mi orientez parcursul creativ spre carte și, astfel, să mă simt mai „la locul meu“.

O să-ți pun aceeași întrebare pe care i-am pus-o de curând și traducătoarei în română a seriei, Ioana Diaconu-Mureșan: dac-ar fi să te blochezi în lift cu unul dintre Sentimente, pe care l-ai alege? Și de ce?

M-aș bloca cu Încântarea! Am vorbi atât de mult despre cărțile și arta care ne încântă, încât probabil că nici n-am băga de seamă când s-ar debloca liftul.

Pagini din primul volum, Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni.

Și dac-ar fi să locuiești o zi într-o scenă din cărțile voastre, pe care ai alege-o?

Dac-aș putea să aleg, mi-ar plăcea să-mi petrec o zi cu Înțelepciunea. E un personaj care apare în a patra carte din serie (spoiler alert!). Probabil că i-aș pune o mulțime de întrebări. Ar fi minunat să ne plimbăm pe plajă, să privim împreună marea sau pur și simplu să stăm în farul ei. Cine știe, poate că mi-ar arăta chiar cămăruța cu comori. O scenă care îmi place tare mult e când Sentimentele petrec o seară pe terasa farului Înțelepciunii și râd acolo, și vorbesc, și se simt înțelese, simt că e nevoie de ele pe lume. Mi-aș dori ca toți să ne simțim așa.