Nat Cardozo: „Când călătoria mea a luat forma unei cărți, am știut că va ajunge departe“

Dragă Nat, încep cu o mărturisire: pentru mine, dincolo de orice altceva, Origini este o carte despre chipul uman. M-a frapat că, în pofida diversității luxuriante a ilustrațiilor, ele au un puternic filon comun. Cum te-ai apropiat de această realitate misterioasă și totodată fragilă – chipul uman?

Chipul uman este unic și atât de expresiv! Prin privire, barierele limbajului se rup și astfel se stabilește un dialog foarte profund, primar. Cred că asta e ceea ce oglindește legătura despre care vorbesc în carte.

E o oglindire a faptului că ceea ce ne unește este necuprins și neîndoielnic, parte dintr-o materie vastă, multidimensională, în care diversitatea este cea mai mare superputere a noastră și un ecou al naturii care sălășluiește adânc în noi.

Culorile și texturile pe care le reproduci în carte trimit la o anumită organicitate, o puternică legătură cu pământul și natura. Ai ales tehnica pirogravurii. Cum ai ajuns la ea?

Pentru mine, materialitatea și meșteșugurile tradiționale sunt foarte importante. Mă trezesc de multe ori întrebându-mă: „Ce-ar fi dacă…?“

În cultura uruguayană, pirogravura e ceva foarte obișnuit, parte din viața de zi cu zi. O întâlnim pe ceștile de mate (băutura națională prin excelență, cu origini în în cultura indigenă Guaraní), pe lemn și pe piele. Face parte din folclor și, ca atare, e folosită în fabricarea suvenirurilor pentru turiști. Am vrut să reinterpretez această tehnică în ceva mai contemporan și m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă, de pildă, în loc să-mi elaborez ilustrațiile pe hârtie sau material textil, aș face-o pe lemn. Și ce s-ar întâmpla dacă aș adăuga culoare…

Îmi place tot ce implică pirogravura la nivelul simțurilor: mirosul lemnului, căldura, sunetul scos în timp ce arde, la fel și ritmul, care nu e neapărat al meu. Simbolismul ascuns într-un mesaj înscris cu foc sau faptul că nu poți șterge o tușă greșită, ci trebuie să găsești o cale de a o integra. Toate astea sunt o experiență în sine și mă păstrează profund conectată la ceea ce fac.

Nat Cardozo lucrând la o ilustrație din Origini, sursa: YouTube

Ți-a luat aproape zece ani să elaborezi Origini, răstimp în care ai călătorit și ai făcut cercetare. Care au fost cele mai surprinzătoare, cele mai intense întâlniri de pe drum?

Drept să spun, conceptul din spatele acestei cărți e parte din călătoria mea de-o viață. Este punctul culminant al unei căutări care a început în copilărie, determinată de întrebări despre lume care nu-mi dădeau pace și care mă obligau să le găsesc răspuns. Povestea părinților mei – profesor și asistentă socială, refugiați politic –, dimpreună cu puternicele contraste socio-economice pe care le observam în jurul meu, mi-au influențat profund și definitoriu felul de a privi lumea. Ele ne-au încurajat să ne punem întrebări, să ne verificăm presupunerile și să descoperim contradicții.

Mai ales două întrebări stăruiau în mine: de ce trăiesc atâția oameni în sărăcie, cu toată abundența de pe planetă? Și de ce insistăm să distrugem singura planetă pe care putem trăi, dacă ne considerăm cele mai inteligente ființe de pe pământ?

Am crescut și am început să călătoresc, dar întrebările acestea stăruiau. La un moment dat, am început să dau peste informații despre diverse popoare indigene și despre cum înțeleg ele locul nostru în lume – și, de aici, relația noastră cu natura și cosmosul. Am rezonat profund cu ele și am început să înțeleg consecințele deconectării de la natură în acest sistem în care trăim și care lasă în urmă atât de multe și pe atât de mulți. Și, puțin câte puțin, de ici, de colo, am adunat informații, voci și perspective.

Dar contactul meu cu popoarele indigene a fost minim și n-a avut legătură cu călătoriile pe care le-am întreprins. Am lucrat ca ospătăriță ca să mi le finanțez, pentru mine erau o căutare a sensului vieții. Când eram însărcinată cu primul copil (acum 12 ani), a început să mi se contureze o imagine mai concretă a popoarelor indigene. Dar întotdeauna de la distanță.

A fost o călătorie fluctuantă și întreruptă, întinsă de-a lungul anilor.

Cartea a fost tradusă în 14 limbi, selectată în catalogul White Ravens (2024) și pe BRAW Amazing Shelf, printre altele, a luat mai multe premii, iar ilustrațiile au fost prezentate în expoziții. Te gândeai că va avea acest parcurs? Sau încă te surprinde?

Da, și probabil va mai apărea în alte două limbi în lunile următoare.

Când călătoria mea a luat forma unei cărți, am știut că va ajunge departe; am simțit, și cumva am și spus-o, că va rezona cu mulți oameni din toată lumea.

Simți că Origini e percepută diferit de către cititori de la o țară la alta și de la o limbă la alta?

Absolut. Și m-am inspirat tot timpul din această diversitate de perspective. Cred că e vorba despre efectul artei în sine. Într-un muzeu, de pildă, pot exista variații foarte mari în felul în care interpretează și simte fiecare ceea ce vede, parțial și în funcție de momentul din viață al unei anumite persoane. Când o operă de artă – sau, în acest caz, o carte – e făcută publică, se extinde și capătă adâncime prin perspectivele și experiențele celor care intră în relație cu ea.

Jurnalista María José Ferrada, nominalizată anul acesta la Hans Christian Andersen Award, a îngrijit textul original al cărții. Cum ați lucrat împreună?

María José ni s-a alăturat în ultimele luni ale proiectului și i s-a dedicat cu mare entuziasm, croindu-și calea printr-un volum uriaș de texte și referințe. Eu îi trimiteam textul integral, iar ea îl condensa și îl edita, ca să-l facă mai atractiv pentru copii. A fost un proces de lucru foarte intens, un du-te-vino alert. Este extraordinară.

Ai spus într-un interviu că pentru tine Origini este un proiect de responsabilitate socială. Te implici în activismul de mediu și dincolo de cartea în sine?

Ca să-mi descopăr rostul, pentru mine a fost esențial să-mi combin sensibilitatea artistică cu conștientizarea socială. Să hrănești talentul în așa fel încât și societatea să aibă ceva de câștigat de pe urma lui e un mod de pune umărul.

Dar sunt multe feluri în care poți să-ți asumi responsabilitatea pentru locul pe care îl ocupi în lume, într-o manieră conștientă și activă. Eu caut mereu să mă educ astfel încât să fiu mai atentă și mai responsabilă în deciziile pe care le iau. Este o atitudine pe care mă străduiesc s-o cultiv zi de zi, implicându-mă în cauzele care mă impresionează – și care pot fi multe și variate. Poți să faci o donație unei familii aflate într-o situație vulnerabilă, să plantezi flori ca să ajuți polenizarea, să adopți animale, să amplifici vocile anumitor mișcări, să-ți înveți copiii ce înseamnă empatia, să te oferi voluntar în diferite proiecte – sunt atâtea lucruri de făcut!

Te-ai născut la Paris, ai trăit de-a lungul timpului în Spania, Franța și Australia, iar acum locuiești în Uruguay. Ce loc e acasă pentru tine?

Mi-am pus aceeași întrebare la un moment dat în viața mea, când am simțit un pic că-mi fuge pământul de sub picioare. Mă simțeam mereu cam ca peștele pe uscat. Dar când m-am întors în Uruguay, peste mulți ani, mi-am dat seama că legătura emoțională exista încă.

Dacă ar fi să petreci o zi întreagă cu unul dintre personajele tale copii din Origini, pe care l-ai alege și de ce? Unde ați merge și ce ați face împreună? Ce i-ai spune despre locul tău de origine?

E o întrebare foarte bună, la care mi-e greu să răspund. Mi-ar plăcea să am șansa de a întâlni oameni din toate aceste comunități și de a învăța mai mult despre culturile lor, despre perspectivele lor și despre felul în care văd lumea. Mi-ar plăcea să mănânc nuci de Mongongo în timp ce ascult povești în limba !kung, în jurul focului. Să văd cum o mamă mbuti pictează scutecul din scoarță de copac al copilului ei cu acele simboluri Jengi, eterice. Să stau printre femeile qʼero în timp ce țes la războaiele lor portabile, înconjurate de ațe multicolore, sau să plec în căutarea străvechilor semințe de mei împreună cu bătrânele preotese dongria kondh. Toți au culturi fascinante, despre care mi-ar plăcea să învăț mai mult.

Mi-ar plăcea să le spun câte ceva despre Uruguay – că suntem în număr de trei milioane, răspândiți pe întinderi vaste, rurale și de coastă. Cu aproape patru vaci pe cap de locuitor. Un peisaj în curbe molcome, fără cine știe ce exuberanță; într-un fel, asta a modelat și caracterul locuitorilor lui – calzi, gânditori și senini. Oarecum melancolici, pasionați de carnaval, care e o moștenire și totodată un martor al topirii în același creuzet a unor culturi de origine europeană, africană și indigenă, îndatorate semnificativ, încă, celei din urmă. O țară foarte tânără, dar cu suflet bătrân. Avansată în ceea ce ține de legi și de drepturi încă de la fondarea sa. Cu aspirații mici, dar cu realizări mari. Viața decurge lent și e trăită în comun; infuzia de mate ocupă un loc central, ca o limbă tăcută; simplitatea contează enorm, la fel și conversația, și grătarele cu prietenii sau familia.

Pe exemplarul din Origini pe care mi l-ai semnat când ne-am întâlnit la Bologna, mi-ai scris așa: „Sper ca această carte să devină o sămânță.“ Ce a încolțit până acum din ea – lucrul cel mai drag inimii tale?

„Nu poți iubi ceea ce nu cunoști, nici apăra ceea ce nu iubești.“ Într-un fel, cartea asta funcționează ca un amplificator pentru toate acele voci din jurul lumii care au atâtea de spus, dar mult prea des sunt ignorate sau reduse la tăcere.

Eu m-aș bucura ca această carte să stârnească conversație, reflecție și dorința de a învăța mai mult.