Tina Oziewicz: „Varietatea sentimentelor face ca seria să fie atât de atrăgătoare și pentru adulți“

Hai să ne întoarcem în timp. Cum ți-a venit ideea asta neobișnuită? Și cum îți imaginai sentimentele înainte ca Aleksandra Zając să le dea o înfățișare?

Nici nu mi-a trecut prin cap să scriu o carte despre sentimente, asta e partea cea mai uimitoare a poveștii. Erau doar niște gânduri ale mele. În anumite momente de liniște mă trezeam că mi-e dor de unele sentimente pe care nu le mai avusesem de mult, așa că mi-am pus o întrebare pe care cred că oricine și-o mai pune când și când, gândindu-se la trecut: „Unde s-au dus?“ Dar, în loc să mă gândesc că acele sentimente au dispărut fără urmă, mi le imaginam fericite, ocupate, pline de viață, doar că altundeva. Numai după ce am scris vreo douăsprezece astfel de descrieri mi-am dat seama că rândurile respective alcătuiau un soi de poem care putea fi transformat într-un album ilustrat.

Nu aveam nici vreo reprezentare a acestor făpturi în timp ce scriam, pentru că eu, cu ochii minții, nu vedeam decât unde se află și ce fac: că trag un pui de somn în pădure, că stau pe acoperiș, că privesc iscoditor din ascunzătoarea lor de sub dulap. Înfățișarea lor fermecătoare este întru totul invenția Aleksandrei, care a primit doar niște texte de un rând, fără vreo indicație, și a reprezentat sentimentele ca pe niște făpturi blănoase și delicate. Jos pălăria!

Ilustrație din Viața secretă a sentimentelor

Ai ajuns să te cunoști mai bine scriind aceste cărți?

Posibil să fi căpătat mai multă încredere în mine și să mă fi împrietenit cu mine însămi la un nivel mai profund. N-ai cum să vorbești despre sentimente fără o anumită doză de curaj, așa că scrierea lor a fost un fel de exercițiu în acest sens, care a lăsat urme. De asemenea, vocea interioară devine mai puternică atunci când o asculți și, evident, nu le-aș fi putut scrie fără să mă adâncesc în mine, fără să-mi ascult propriile sentimente și ce povești aveau de spus.

Când vorbesc cu copiii despre sentimente, îi încurajez întotdeauna să și le asculte și să se împrietenească cu ele. Insist mereu pe ideea că sentimentele tale sunt întotdeauna de partea ta. Dar asta e ceva ce le-aș aminti și adulților, nu doar copiilor: că ar trebui să se gândească mai mult la propriile sentimente și să-și asculte mai mult vocea interioară. Cred că e o formă de protecție de care avem nevoie cu toții. Când te cunoști cu adevărat, nimic din ce se spune despre tine nu-ți face rău, iei hotărâri mai bune și nu poți fi manipulat cu ușurință. În viață e foarte important să te cunoști și să ai încredere în tine.

Ilustrație din Viața secretă a sentimentelor

Ți se pare că se schimbă percepția asupra cărților tale în funcție de aria culturală sau de limba în care sunt traduse?

Nu prea. Din ce reacții am surprins la cititori din diferite țări, cred că suntem realmente la fel, în sensul în care în orice țară sau cultură există oameni cărora le dau lacrimile când citesc aceste cărți și oameni care le consideră stupide, doar o pierdere de timp și de bani. Diferența e la nivel personal și nu ține de naționalitate sau de locul nașterii, ci de un strat personal alcătuit din sensibilitate, experiență de viață și amintiri din copilărie.

Uneori se dovedește o adevărată provocare pentru traducători să găsească echivalente pentru numele sentimentelor. Ce întrebări primești de la ei?

Majoritatea traducătorilor și-au ascultat pur și simplu vocea interioară atunci când au ales cuvântul pentru un anumit sentiment, fără să mă consulte. Ceea ce e în regulă, pentru că nici nu pot să ajut cine știe ce, necunoscând limba-țintă. Am încredere în traducători și cred că nici nu s-ar putea altfel. Însă da, uneori mă uit la câte un rând într-o limbă pe care n-o pot descifra – arabă, sau japoneză, sau greacă, bunăoară – și mă întreb ce exprimă sau ce coardă atinge în sufletul cuiva din respectiva cultură. Așa că, deși n-am idee cum sună în alte limbi, cred că rămâne totuși aceeași carte – chiar dacă aroma unora dintre sentimente diferă.

Mi-Se-Scurg-Mâinile-A-Lehamite, sentiment din volumul al patrulea care și-a găsit traducerea… destul de greu. 😊

Cum ți-a influențat această serie parcursul de autoare de cărți pentru copii?

Mi-a dat un sentiment de împlinire. Datorez acestei serii faptul că am devenit autoare internațională, cu cărți traduse în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Când cartea ta se află pe rafturile librăriilor din Chile, Japonia, India, Grecia, Quebec, New York, Paris, Liban, Mongolia sau mai știu eu de unde, chiar n-ai cum să nu te simți împlinit ca autor.

Și cum s-a dezvoltat seria de la un album ilustrat în spiritul unui poem (primul volum), la narațiunea complexă din volumul al patrulea^[1]?

Sincer, a fost o călătorie neplanificată. N-am plănuit să transformăm Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni într-o serie, dar prima carte a fost primită cu atâta căldură, încât mi s-a cerut să mai scriu ceva despre aceste făpturi mititele. Povestioarele pe care le-am scris pentru cel de al doilea volum mi-au îngăduit să petrec mai mult timp cu sentimentele și să încerc să creez o experiență similară și pentru cititori. Auzim adeseori că trebuie „să avem răbdare cu sentimentele noastre“ (pentru că atunci când le repezim, le negăm sau le blocăm, nu fac decât să devină și mai puternice, iar noi ne disociem de noi înșine), dar rareori ne găsim timpul necesar. Ca atare, a doua carte e o invitație jucăușă de a petrece timp cu sentimentele pe îndelete, vizitându-le la ele acasă, în timp ce-și desfășoară activitățile de zi cu zi.

Următoarea carte trebuia să fie și ea tot o colecție de povestioare, dar într-o seară de iarnă m-am urcat în tren la Cracovia. Aveam loc la fereastră și o călătorie de cinci ore în față, luna tocmai răsărea – o lună imensă, luminoasă –, câmpurile erau acoperite de zăpadă sub un cer care se întuneca încet-încet și trenul înainta cu viteză, iar eu m-am întrebat: ce fac toate sentimentele acum, când se lasă noaptea? Răspunsurile m-au inundat unul după altul. La un moment dat mi-am scos telefonul și am început să-mi notez gândurile, pentru că nu voiam să pierd propozițiile. Peste câteva ore, când m-am dat jos din tren, aveam în telefon textul celei de a treia cărți. S-a scris singur, în tren, total neplanificat, și foarte asemănător cu prima carte din serie. Asta a creat un model, așa că mi s-a părut potrivit ca a patra carte să fie tot o colecție de povestioare.

Ilustrație din Ce fac sentimentele noaptea

Să zicem că ai hoinări cu Dorul în balonul lui cu aer cald. Unde te-ar duce?

Acolo unde am fost cel mai fericită, firește.

Dacă ar fi să trăiești o zi în cărțile tale, ce ai face?

Aș pleca în expediție cu Imaginația. Îndeletnicirea mea preferată.

Ilustrație din Ce fac sentimentele când nu le vede nimeni

[1] În pregătire la Editura Frontiera.