Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
O „seagră aniversagră“, la 100 de ani cu Nina Cassian
Editura Frontiera vă invită miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române, la o „seagră aniversagră“.
Pe 27 noiembrie 1924 se năștea la Galați Renée Annie Cassian. Va deveni Nina Cassian – poetă, eseistă, traducătoare și compozitoare –, o figură pe cât de controversată, pe atât de carismatică a culturii române. La Editura Frontiera o îndrăgim mai ales datorită cărților ei pentru copii, așa că vă invităm să ne-o amintim împreună miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române.
Cum o redescoperim pe Nina Cassian în cărțile ei pentru copii? Ce aflăm sau ce ne amintim despre ea când citim poemul epic despre puii de tigru Ninigra și Aligru – un veritabil bildungsroman cu personaje animaliere –, când parcurgem galeria de caractere din jurul năzurosului Prinț Miorlau, când savurăm umorul de policier un pic absurd din povestea celor șapte pui de șoricar, dintre care unul întârzie mereu la întâlnire? Cum au fost reilustrate cele trei poeme pentru sensibilitatea contemporană? Ce ne spun rimele îmbrățișate, asocierile neașteptate de cuvinte și ritmurile alternante ale versurilor despre stilul poetei? Ce legătură există între scriitura ludică a Ninei Cassian și parcursul ei în perioada comunistă?
Despre toate acestea va fi vorba în întâlnirea aniversară cu cei patru invitați – un dialog despre universurile vizuale inspirate de literatura pentru copii a unei creatoare care nu a încetat niciodată să se joace.
***
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe ilustrate pe cărțile Ninei Cassian publicate la Editura Frontiera, care vor putea fi achiziționate în cadrul evenimentului.

Ne vor fi alături ilustratorii celor trei volume de poezie pentru copii ale Ninei Cassian pe care Frontiera le-a reeditat cu concepte grafice noi: Oana Ispir ( Prințul Miorlau ), Andrei Tache ( Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari ) și Karda Zenkő ( Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru ), precum și criticul literar Paul Cernat.
Cum o redescoperim pe Nina Cassian în cărțile ei pentru copii? Ce aflăm sau ce ne amintim despre ea când citim poemul epic despre puii de tigru Ninigra și Aligru – un veritabil bildungsroman cu personaje animaliere –, când parcurgem galeria de caractere din jurul năzurosului Prinț Miorlau, când savurăm umorul de policier un pic absurd din povestea celor șapte pui de șoricar, dintre care unul întârzie mereu la întâlnire? Cum au fost reilustrate cele trei poeme pentru sensibilitatea contemporană? Ce ne spun rimele îmbrățișate, asocierile neașteptate de cuvinte și ritmurile alternante ale versurilor despre stilul poetei? Ce legătură există între scriitura ludică a Ninei Cassian și parcursul ei în perioada comunistă?
Despre toate acestea va fi vorba în întâlnirea aniversară cu cei patru invitați – un dialog despre universurile vizuale inspirate de literatura pentru copii a unei creatoare care nu a încetat niciodată să se joace.
***
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe ilustrate pe cărțile Ninei Cassian publicate la Editura Frontiera, care vor putea fi achiziționate în cadrul evenimentului.
Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru
Nina Cassian
49,00 leiPrințul Miorlau
Nina Cassian
49,00 leiRoșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari
Nina Cassian
49,00 leiEveniment organizat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române.