Cine suntem?
Suntem o editură dedicată cărților frumoase pentru copii înțelepți. O editură independentă, mică și cu o echipă pasionată. Avem peste 10 ani de experiență în lumea cărților. Suntem dedicați familiilor noastre, dar avem și idealuri pe care le hrănim cu timpul și efortul nostru. Ne implicăm personal în conceperea și producția fiecărei cărți și credem în importanța poveștilor pe care le trimitem în lume.
Care este rolul poveștilor?
Suntem cu toții înconjurați de povești. Prin ele ne formăm curiozitatea, empatia, credința, puterea și gustul pentru frumos.
Poveștile Frontiera sunt povești care îi ajută pe copii să descopere, să cunoască și să admire. Unele dintre ele vorbesc despre teme serioase, pentru că e bine să rămânem, din când în când, pe gânduri după ce închidem cartea. Altele sunt simple și amuzante, ca un răgaz bun de relaxare. În toate veți găsi ceva pe sufletul vostru, fie că sunteți copii, fie că sunteți părinți, pentru că poveștile bune vorbesc o limba universală.
De ce „Frontiera”?
Frontiera este linia de tensiune dintre două tărâmuri: realitatea și ficțiunea, adultul și copilăria. O frontieră este, totodată, un orizont unde se produc întâlniri și treceri care pot fi semnificative.
Vă invităm să descoperiți, alături de noi, autori importanți din literatura pentru copii a lumii. Vă așteptăm să cunoașteți ilustratori români contemporani și să vă bucurați de fiecare autor român care debutează împreună cu noi, la frontiera poveștilor.
Echipa

Ileana Achim
Fondator și coordonator editorial
Ileana a studiat literatura română și engleză la Universitatea din București și a aprofundat post-universitar literatura comparată, teoria literaturii și studiile culturale britanice la Universitatea din București. Pasionată de cultura Evului Mediu, a studiat un an de zile literatura medievală la Facultatea de Arte de la Universitatea Bristol, Marea Britanie. A lucrat ca profesor de engleză, traducător și redactor de carte. A fondat Editura Frontiera la sfârșitul anului 2009 și este coordonator al direcției editoriale.
Foto: Alina Băisan

Bogdan Tăut
Dezvoltare
Bogdan a absolvit Academia de Studii Economice, Școala Populară de Arte – secția de fotografie și a urmat cursurile Facultăților de Filosofie din București și din Tuebingen (Germania). Este un om cu lecturi și preocupări diverse, coordonează mai multe proiecte comerciale, academice sau culturale. Din 2017 se ocupă de dezvoltarea Editurii Frontiera.
Foto: Felicia Simion

Zoe
Explorare și curaj
Zoe este simbolul editurii. Navighează într-o umbrelă pe marea poveștilor lumii. Este o exploratoare curioasă, dornică să descopere frontiere noi, și face parte din marea familie a călătorilor de poveste: Mary Poppins, Aladin, Phileas Fogg sau Dorothy Gale. Zoe călătorește împreună cu copiii în lumi fabuloase, ajutându-se de poveștile Editurii Frontiera ca de o umbrelă fermecată.
Informații utile
Contact:
office@editurafrontiera.ro
comenzi@editurafrontiera.ro
Telefon: +40 736 410 433
Director editorial: Ileana Achim, ileana@editurafrontiera.ro
Date de facturare:
SC EDITURA FRONTIERA SRL
str. Drumul Potcoavei, nr. 60E
Voluntari, jud. Ilfov
J23/389/2020
CUI RO25692608
RO15INGB0000999907172336, ING Bank
Email: office@editurafrontiera.ro
Telefon: +40736410433
www.editurafrontiera.ro
Librării unde ne găsiți:
București: Cărturești, Librăria Sophia, Seneca Anticafe, Sun Plaza, Mega Mall, Muzeul Antipa
Cluj: Bookstory, Cărturești, Book Corner, Universității
Constanța: Cărturești, Prăvălia cu cărți
Timișoara: Cărturești, La Două Bufnițe
Sibiu: Cărturești, Erasmus Buechercafe
Iași: Librăria Palas și Avant-garde, Cărturești, librăriile Alexandria
Brașov: Cărturești, St. O. Iosif




