Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Ștefan Georgescu: Am fost împărat roman, cruciat și rege englez
Ștefan Georgescu este artistul care a dat un chip fiecărui omuleț din Cartea omuleților de Mircea Stanciu. L-am rugat să ne povestească câte ceva despre el, iar Ștefan ne-a răspuns cu amabilitate (și ne-a făcut și mai curioși!). Pe Ștefan îl găsiți aici.
I: Ștefan, povestește-ne puțin despre tine.
Am 28 de ani și sunt artist vizual, mai precis ilustrator de carte și artist 2D pentru jocuri video. Am absolvit Universitatea Națională de Arte din București cu o diplomă de licență și una de master, ambele pe grafică. Când nu desenez, colecționez și construiesc jucării.
I: Ce fel de jucării colecționezi și de ce? Ai lăsa vreun copil să se joace cu o jucărie de colecție? 🙂
Când eram mic aveam mulți “luptători”, le ziceam eu. Figurine după supereroi, cavaleri medievali, roboți, și tineam mult la ei. Mai construiam machete după diverse vehicule militare și aveam soldăței de plastic… foarte mulți soldăței de plastic. Între timp a venit la putere cultura “nerd”, care printre altele susține că jocurile, filmele, cărțile, jucăriile și fanteziile din copilărie nu sunt doar pentru copii. Așa că acum colecționez același fel de jucării, plus am învățat să-mi fac propriile modele. Și când zic “colecționez” nu mă refer că le trag în țiplă și le uit în raft. Sunt obiecte care au fost create pentru joacă, sunt gândite să stârnească imaginația, să fie folosite și să se strice. Așa că absolut aș lăsa un copil să se joace cu ele.
I: Când ai început să desenezi? Îți amintești primele desene? Le mai ai?
Desenez de mic. Desenam tractoare, mașini și pe Batman. Batman era eroul meu preferat. Cât despre desene, le mai am, le țin într-o mapă veche.
I: O carte/un film/o muzică din copilărie la care ții (dacă există).
Primul gând care-mi vine e ecranizarea din 1996 a romanului “Vântul printre sălcii”, în regia lui Terry Jones. Există un moment în film în care nevăstuicile, antagoniștii filmului, cântă o melodie intitulată “The Secret of Survival”, odă înșelătoriei ca unic mecanism de supraviețuire într-o lume neiertătoare. Dincolo de filosofie, e un cântec care nu-ți mai iese din cap, odată auzit.
I: Știu că ești familiar cu lumea jocurilor video. Este o familiaritate profesională (faci grafică pentru jocuri) sau și una personală (îți place să joci)?
Mereu mi-au plăcut jocurile, am crescut cu ele. Consider că anii 90 și prima parte a anilor 2000 a fost o epocă de aur a jocurilor video. A fost perioada în care majoritatea barierelor tehnologice și economice (referindu-mă la jocuri) au fost depășite, în schimb piața nu era încă închegată, cum e acum. Deși acum se produc infinit mai multe jocuri, am rămas cu impresia că varietatea era mai mare atunci. Era mai mult despre nebuniile din capul creatorilor de jocuri și mai puțin despre vânzări, “KPI”, și tag-uri. Dar poate sunt nostalgic și doar mi se pare. Ce pot să spun în schimb e că am fost împărat roman, vampir, cruciat, vrăjitor, călător, rege englez și comandant în al Doilea Război Mondial, asta în decurs de 15 ani.
I: De unde pasiunea pentru cavalerii medievali?
Din enciclopedii și din jocurile video. Unul din jocurile mele preferate este “Age of Empires 2”, care e numai despre construit și asediat cetăți medievale din tot soiul de culturi ale lumii. M-au fascinat de mic armurile lor, armele, fortificațiile, regii… În timp am aflat că sunt niște simboluri bogate, în special pentru partea asta a lumii, deci am în continuare toate motivele să fiu atras de cavalerii medievali și universul puternic romanțat din care provin.
I: Legat de cavalerii medievali, regi etc – ai avut ocazia să-i desenezi pentru vreun produs? Pe wall-ul tău am văzut astfel de ilustrații, dar nu știu dacă sunt legate de o carte/ un joc etc.
De 3 ani lucrez la o companie de jocuri video unde am avut ocazia sa aduc tot soiul de războinici și monștri de-ai mei la viață. Dar în mare parte sunt teme comode pentru mine, desenez bătălii, cavaleri și regi ca să mă relaxez. Le fac mai mult pentru mine. Am grijă să încerc mereu tehnici și stiluri noi ca să evit plafonarea, pe cât posibil.
I: Ai ilustratori de carte care îți plac în mod deosebit? Există și un ilustrator român printre ei?
Deocamdată eroii mei sunt Shaun Tan, Mattias Adolfsson și Dave McKean, asta pe plan “străin”. Sunt foarte mulți ilustratori români pe care-i admir mult, câteva mențiuni ar fi Veronica Neacșu, Oana Ispir, Maria și Ileana Surducan, Zelmira Szabó, Cristiana Radu. Nu cred ca pot să am un singur preferat, dar împreună cred că sunt un sumar foarte bun pentru cum arată ilustrația românească contemporană la momentul actual. Și cred că arată foarte bine.
I: Pagina ta de instagram se numește Sad Snail. Ai ales melcul și ca simbol al băiatului care preferă să tacă din „Cartea omuleților„. Ce e cu melcii și de ce te întorci la ei?
Am ajuns la melc din întâmplare, cochetam cu ideea unui simbol, un alter ego. Îmi place melcul fiindcă nu se grăbește, nu vorbește, și duce în cârcă tot ce a realizat, cu bune și cu rele. Un fel de broască țestoasă mai puțin înțeleaptă. I-am dat băiatului care tace melcul fiindcă simt că o bună parte din copilăria mea am fost băiatul care tace. Acum vorbesc puțin mai mult, dar nu neapărat bine.
I: Cu ce omuleț semeni din „Cartea omuleților”? Ți se pare că ți se potrivește?
Aș vrea să spun că sunt ori băiatul care tace, ori fata care desenează, dar cel mai probabil sunt băiatul care și-a uitat pantalonii acasă. Până la tăcut și desenat, am mari probleme cu atenția și memoria.
I: Ce poveste/poezie clasică ți-ar plăcea să ilustrezi? De ce mi se pare mie că ți-ar plăcea Corbul lui E. A. Poe? 🙂
Haha, foarte aproape cu Corbul, fiindcă Eldorado de Poe a fost primul text pe care am ales să-l ilustrez pentru o temă la facultate. Dar mi-ar plăcea să ilustrez “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, are câteva scene care încă îmi dau tremurici, în special sfârșitul. Tremurici buni, nu tremurici răi.
I: Mai este nevoie de cuvinte când avem atâtea imagini la îndemână?
Absolut. Cu toată bogăția și varietatea artelor vizuale în secolul nostru, Imaginea rămâne secundară Cuvântului, îl acompaniază. Stârnește dialogul, dar nu-l duce de una singură. O poezie din cinci cuvinte poate să cuprindă lumea, artele vizuale încă nu au trecut pragul ăla.
I: Ilustrație digitală sau manuală?
Amândouă. Sunt fel și fel de unelte, depinde ce vreau să fac. O să aleg unealta care mă ajută mai tare. Uneori e tradițională, alteori e digitală.
I: Online sau offline?
Offline. Din păcate stau mult online, dar m-am săturat de ecrane. Aștept momentul din viața mea când o să-mi deschid monitorul de la computer fiindcă vreau, nu pentru că trebuie. Deocamdată trebuie.
Ștefan Georgescu: Am fost împărat roman, cruciat și rege englez
Ștefan Georgescu este artistul care a dat un chip fiecărui omuleț din Cartea omuleților de Mircea Stanciu. L-am rugat să ne povestească câte ceva despre el, iar Ștefan ne-a răspuns cu amabilitate (și ne-a făcut și mai curioși!). Pe Ștefan îl găsiți aici.
I: Ștefan, povestește-ne puțin despre tine.
Am 28 de ani și sunt artist vizual, mai precis ilustrator de carte și artist 2D pentru jocuri video. Am absolvit Universitatea Națională de Arte din București cu o diplomă de licență și una de master, ambele pe grafică. Când nu desenez, colecționez și construiesc jucării.
I: Ce fel de jucării colecționezi și de ce? Ai lăsa vreun copil să se joace cu o jucărie de colecție? 🙂
Când eram mic aveam mulți “luptători”, le ziceam eu. Figurine după supereroi, cavaleri medievali, roboți, și tineam mult la ei. Mai construiam machete după diverse vehicule militare și aveam soldăței de plastic… foarte mulți soldăței de plastic. Între timp a venit la putere cultura “nerd”, care printre altele susține că jocurile, filmele, cărțile, jucăriile și fanteziile din copilărie nu sunt doar pentru copii. Așa că acum colecționez același fel de jucării, plus am învățat să-mi fac propriile modele. Și când zic “colecționez” nu mă refer că le trag în țiplă și le uit în raft. Sunt obiecte care au fost create pentru joacă, sunt gândite să stârnească imaginația, să fie folosite și să se strice. Așa că absolut aș lăsa un copil să se joace cu ele.
I: Când ai început să desenezi? Îți amintești primele desene? Le mai ai?
Desenez de mic. Desenam tractoare, mașini și pe Batman. Batman era eroul meu preferat. Cât despre desene, le mai am, le țin într-o mapă veche.
I: O carte/un film/o muzică din copilărie la care ții (dacă există).
Primul gând care-mi vine e ecranizarea din 1996 a romanului “Vântul printre sălcii”, în regia lui Terry Jones. Există un moment în film în care nevăstuicile, antagoniștii filmului, cântă o melodie intitulată “The Secret of Survival”, odă înșelătoriei ca unic mecanism de supraviețuire într-o lume neiertătoare. Dincolo de filosofie, e un cântec care nu-ți mai iese din cap, odată auzit.
I: Știu că ești familiar cu lumea jocurilor video. Este o familiaritate profesională (faci grafică pentru jocuri) sau și una personală (îți place să joci)?
Mereu mi-au plăcut jocurile, am crescut cu ele. Consider că anii 90 și prima parte a anilor 2000 a fost o epocă de aur a jocurilor video. A fost perioada în care majoritatea barierelor tehnologice și economice (referindu-mă la jocuri) au fost depășite, în schimb piața nu era încă închegată, cum e acum. Deși acum se produc infinit mai multe jocuri, am rămas cu impresia că varietatea era mai mare atunci. Era mai mult despre nebuniile din capul creatorilor de jocuri și mai puțin despre vânzări, “KPI”, și tag-uri. Dar poate sunt nostalgic și doar mi se pare. Ce pot să spun în schimb e că am fost împărat roman, vampir, cruciat, vrăjitor, călător, rege englez și comandant în al Doilea Război Mondial, asta în decurs de 15 ani.
I: De unde pasiunea pentru cavalerii medievali?
Din enciclopedii și din jocurile video. Unul din jocurile mele preferate este “Age of Empires 2”, care e numai despre construit și asediat cetăți medievale din tot soiul de culturi ale lumii. M-au fascinat de mic armurile lor, armele, fortificațiile, regii… În timp am aflat că sunt niște simboluri bogate, în special pentru partea asta a lumii, deci am în continuare toate motivele să fiu atras de cavalerii medievali și universul puternic romanțat din care provin.
I: Legat de cavalerii medievali, regi etc – ai avut ocazia să-i desenezi pentru vreun produs? Pe wall-ul tău am văzut astfel de ilustrații, dar nu știu dacă sunt legate de o carte/ un joc etc.
De 3 ani lucrez la o companie de jocuri video unde am avut ocazia sa aduc tot soiul de războinici și monștri de-ai mei la viață. Dar în mare parte sunt teme comode pentru mine, desenez bătălii, cavaleri și regi ca să mă relaxez. Le fac mai mult pentru mine. Am grijă să încerc mereu tehnici și stiluri noi ca să evit plafonarea, pe cât posibil.
I: Ai ilustratori de carte care îți plac în mod deosebit? Există și un ilustrator român printre ei?
Deocamdată eroii mei sunt Shaun Tan, Mattias Adolfsson și Dave McKean, asta pe plan “străin”. Sunt foarte mulți ilustratori români pe care-i admir mult, câteva mențiuni ar fi Veronica Neacșu, Oana Ispir, Maria și Ileana Surducan, Zelmira Szabó, Cristiana Radu. Nu cred ca pot să am un singur preferat, dar împreună cred că sunt un sumar foarte bun pentru cum arată ilustrația românească contemporană la momentul actual. Și cred că arată foarte bine.
I: Pagina ta de instagram se numește Sad Snail. Ai ales melcul și ca simbol al băiatului care preferă să tacă din „Cartea omuleților„. Ce e cu melcii și de ce te întorci la ei?
Am ajuns la melc din întâmplare, cochetam cu ideea unui simbol, un alter ego. Îmi place melcul fiindcă nu se grăbește, nu vorbește, și duce în cârcă tot ce a realizat, cu bune și cu rele. Un fel de broască țestoasă mai puțin înțeleaptă. I-am dat băiatului care tace melcul fiindcă simt că o bună parte din copilăria mea am fost băiatul care tace. Acum vorbesc puțin mai mult, dar nu neapărat bine.
I: Cu ce omuleț semeni din „Cartea omuleților”? Ți se pare că ți se potrivește?
Aș vrea să spun că sunt ori băiatul care tace, ori fata care desenează, dar cel mai probabil sunt băiatul care și-a uitat pantalonii acasă. Până la tăcut și desenat, am mari probleme cu atenția și memoria.
I: Ce poveste/poezie clasică ți-ar plăcea să ilustrezi? De ce mi se pare mie că ți-ar plăcea Corbul lui E. A. Poe? 🙂
Haha, foarte aproape cu Corbul, fiindcă Eldorado de Poe a fost primul text pe care am ales să-l ilustrez pentru o temă la facultate. Dar mi-ar plăcea să ilustrez “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, are câteva scene care încă îmi dau tremurici, în special sfârșitul. Tremurici buni, nu tremurici răi.
I: Mai este nevoie de cuvinte când avem atâtea imagini la îndemână?
Absolut. Cu toată bogăția și varietatea artelor vizuale în secolul nostru, Imaginea rămâne secundară Cuvântului, îl acompaniază. Stârnește dialogul, dar nu-l duce de una singură. O poezie din cinci cuvinte poate să cuprindă lumea, artele vizuale încă nu au trecut pragul ăla.
I: Ilustrație digitală sau manuală?
Amândouă. Sunt fel și fel de unelte, depinde ce vreau să fac. O să aleg unealta care mă ajută mai tare. Uneori e tradițională, alteori e digitală.
I: Online sau offline?
Offline. Din păcate stau mult online, dar m-am săturat de ecrane. Aștept momentul din viața mea când o să-mi deschid monitorul de la computer fiindcă vreau, nu pentru că trebuie. Deocamdată trebuie.
Interviu de Ileana Achim