Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Sempé și muzica
Se spune că, alături de viața pe care ne-am ales-o, trăim în imaginație toate celelalte vieți pe care le-am fi putut alege. Dar care, din varii motive, au devenit în anumite momente doar răspântii, posibilități, drumuri pe care nu am apucat-o.
Desenând muzica
Pentru marele caricaturist Jean-Jacques Sempé, muzica este ca un destin. O mărturisește în toate interviurile pe care le-a dat vreodată și are nenumărate povești despre întâlnirile sale memorabile cu diverse piese muzicale sau cu diverși artiști.
Dar o mărturisește mai ales în desenele sale, infuzate de duioșie și de dragoste pentru o artă cel puțin la fel de solitară cum e arta pe care a ales-o.
În cartea sa Musiques, Jean-Jacques Sempé, pianist într-o altă viață (una dintre cele posibile), desenator în aceasta, se uită cu infinită delicatețe înspre muzicieni: amatori sau profesioniști, orchestre sau interpreți, jazz sau muzică clasică, copii sau adulți, nimic nu scapă privirii sale îndrăgostite.
Dar să construim împreună, din fragmente, desene și note de subsol, playlistul ideal al acestui ascultător pasionat.
Playlistul lui Sempé
Mare pasionat de jazz, Jean-Jacques-Sempé e fascinat de Duke Ellington și de întreaga tradiție a jazzului american. Visează să fi luat masa cu Ravel, Debussy și Duke Ellington, iar dragostea lui pentru America și pentru metropolele sale se intersectează în mod fericit cu dragostea pentru jazz.
Se mărturisește un iubitor al lucrurilor simple, chiar un pic clișeice pentru alții, dar care, pentru el, își conservă farmecul primei întâlniri. Așa se întâmplă cu Ravel și cu Debussy, a cărui piesă Clar de lunăîncă i se pare de o modernitate extraordinară.
Încă își amintește emoțiile primului disc pe care l-a ascultat într-un magazin de muzică din Bordeaux. Erik Satie, alt mare muzician care a compus enorm pentru pian, de o frumusețe gravă, melancolică.
Despre Ray Ventura Orchestra, Sempé crede că i-ar fi salvat viața; cu tot dramatismul unei asemenea afirmații, Ray Ventura este muzicianul care a adus în lumină jazzul în Franța anilor ‘30. Tout va bien, madame la Marquise rămâne una dintre piesele lor memorabile. Apărută în 1936 și cântată inițial pe trei voci, piesa povestește conversația telefonică a bătrânei doamne cu valetul său, James, și a intrat în cultura populară ca expresie metaforică a orbirii în fața unei situații catastrofale.
Una dintre cele mai longevive prietenii literare ale lui Jean-Jacques Sempé este cea cu René Goscinny, alături de care semnează celebrissima serie Micul Nicolas. Dar dincolo de prietenia literară, se spune că Sempé l-ar fi inițiat pe Goscinny în muzica lui Maurice Ravel (ba chiar știm și piesa pe care Goscinny ar fi ascultat-o în atelierul din arondismentul 18), în vreme ce Goscinny a știut să îi transmită lui Sempé dragostea niciodată vindecată pentru New York, orașul unde Goscinny trăise pentru o vreme.
Pavana pentru o infantă defunctă este ilustrația sonoră a unei prietenii care ne-a dăruit foarte multe nouă, cititorilor.
La intersecția dintre șansonetă și swingul american, Charles Trenet e un compozitor extrem de prolific, cu un catalog de aproximativ o mie de piese. Sempé îl iubește pentru lejeritatea sa, dar și pentru felul în care face loc pentru nostalgie în fiecare clipă a prezentului.
Cântându-l pe Sempé
Sempé a devenit el însuși un personaj al culturii populare, parte a unui dialog înspre și dinspre muzică, un flux-reflux în care artele fuzionează și dau naștere la idei noi. Anne Sylvestre a dat unei piese numele personajelor lui Sempé, cu tot ce au ele mai omenesc.
Bicicliști muzicali
Cu muzică blândă în fundal se citește minunat și romanul grafic semnat de Sempé, Secretul lui Raul Taburin. O poveste caldă și amuzantă, care le vorbește cititorilor de toate vârstele despre eșec și succes, despre aparențe și sinceritate și despre greutatea de a face lumină în camerele cele mai ascunse ale sufletului.
Să ni-l imaginăm pe Sempé ascultând radioul (cine mai ascultă azi radio?). Acesta a fost principalul mediu care i-a descoperit lui Sempé muzicienii și compozitorii pe care i-a ascultat apoi întreaga viață.
Să ni-l imaginăm duminica, alături de pisica sa, Nefertiti, ascultând jazz și visând, duminica fiind pentru el, prin excelență, ziua muzicii și a reveriilor.
Să ni-l imaginăm, parcurgând alături de el muzica lumii, cum desenează curbele melancolice ale unui contrabas sau ale unui violoncel sau cum notează, cu imensă tandrețe, gesturile publicului de la un concert de muzică clasică, un microcosmos pe care ține neapărat să îl consemneze.
Să ni-l imaginăm cumpărând discuri, întâi Ceaikovski, apoi Duke Ellington. Să ne imaginăm cea mai frumoasă zi din viața lui Sempé, cea în care îl cunoaște și improvizează alături de Ellington partitura pentru mâna dreaptă a piesei The satin doll.
Și apoi să ascultăm muzica lui preferată și să îi descoperim, pe îndelete, arta.
Sempé și muzica
Se spune că, alături de viața pe care ne-am ales-o, trăim în imaginație toate celelalte vieți pe care le-am fi putut alege. Dar care, din varii motive, au devenit în anumite momente doar răspântii, posibilități, drumuri pe care nu am apucat-o.
Desenând muzica
Pentru marele caricaturist Jean-Jacques Sempé, muzica este ca un destin. O mărturisește în toate interviurile pe care le-a dat vreodată și are nenumărate povești despre întâlnirile sale memorabile cu diverse piese muzicale sau cu diverși artiști.
Dar o mărturisește mai ales în desenele sale, infuzate de duioșie și de dragoste pentru o artă cel puțin la fel de solitară cum e arta pe care a ales-o.
În cartea sa Musiques, Jean-Jacques Sempé, pianist într-o altă viață (una dintre cele posibile), desenator în aceasta, se uită cu infinită delicatețe înspre muzicieni: amatori sau profesioniști, orchestre sau interpreți, jazz sau muzică clasică, copii sau adulți, nimic nu scapă privirii sale îndrăgostite.
Dar să construim împreună, din fragmente, desene și note de subsol, playlistul ideal al acestui ascultător pasionat.
Playlistul lui Sempé
Mare pasionat de jazz, Jean-Jacques-Sempé e fascinat de Duke Ellington și de întreaga tradiție a jazzului american. Visează să fi luat masa cu Ravel, Debussy și Duke Ellington, iar dragostea lui pentru America și pentru metropolele sale se intersectează în mod fericit cu dragostea pentru jazz.
Se mărturisește un iubitor al lucrurilor simple, chiar un pic clișeice pentru alții, dar care, pentru el, își conservă farmecul primei întâlniri. Așa se întâmplă cu Ravel și cu Debussy, a cărui piesă Clar de lună încă i se pare de o modernitate extraordinară.
Încă își amintește emoțiile primului disc pe care l-a ascultat într-un magazin de muzică din Bordeaux. Erik Satie, alt mare muzician care a compus enorm pentru pian, de o frumusețe gravă, melancolică.
Despre Ray Ventura Orchestra, Sempé crede că i-ar fi salvat viața; cu tot dramatismul unei asemenea afirmații, Ray Ventura este muzicianul care a adus în lumină jazzul în Franța anilor ‘30. Tout va bien, madame la Marquise rămâne una dintre piesele lor memorabile. Apărută în 1936 și cântată inițial pe trei voci, piesa povestește conversația telefonică a bătrânei doamne cu valetul său, James, și a intrat în cultura populară ca expresie metaforică a orbirii în fața unei situații catastrofale.
Una dintre cele mai longevive prietenii literare ale lui Jean-Jacques Sempé este cea cu René Goscinny, alături de care semnează celebrissima serie Micul Nicolas. Dar dincolo de prietenia literară, se spune că Sempé l-ar fi inițiat pe Goscinny în muzica lui Maurice Ravel (ba chiar știm și piesa pe care Goscinny ar fi ascultat-o în atelierul din arondismentul 18), în vreme ce Goscinny a știut să îi transmită lui Sempé dragostea niciodată vindecată pentru New York, orașul unde Goscinny trăise pentru o vreme.
Pavana pentru o infantă defunctă este ilustrația sonoră a unei prietenii care ne-a dăruit foarte multe nouă, cititorilor.
La intersecția dintre șansonetă și swingul american, Charles Trenet e un compozitor extrem de prolific, cu un catalog de aproximativ o mie de piese. Sempé îl iubește pentru lejeritatea sa, dar și pentru felul în care face loc pentru nostalgie în fiecare clipă a prezentului.
Cântându-l pe Sempé
Sempé a devenit el însuși un personaj al culturii populare, parte a unui dialog înspre și dinspre muzică, un flux-reflux în care artele fuzionează și dau naștere la idei noi. Anne Sylvestre a dat unei piese numele personajelor lui Sempé, cu tot ce au ele mai omenesc.
Bicicliști muzicali
Cu muzică blândă în fundal se citește minunat și romanul grafic semnat de Sempé, Secretul lui Raul Taburin. O poveste caldă și amuzantă, care le vorbește cititorilor de toate vârstele despre eșec și succes, despre aparențe și sinceritate și despre greutatea de a face lumină în camerele cele mai ascunse ale sufletului.
Să ni-l imaginăm pe Sempé…
Să ni-l imaginăm pe Sempé ascultând radioul (cine mai ascultă azi radio?). Acesta a fost principalul mediu care i-a descoperit lui Sempé muzicienii și compozitorii pe care i-a ascultat apoi întreaga viață.
Să ni-l imaginăm duminica, alături de pisica sa, Nefertiti, ascultând jazz și visând, duminica fiind pentru el, prin excelență, ziua muzicii și a reveriilor.
Să ni-l imaginăm, parcurgând alături de el muzica lumii, cum desenează curbele melancolice ale unui contrabas sau ale unui violoncel sau cum notează, cu imensă tandrețe, gesturile publicului de la un concert de muzică clasică, un microcosmos pe care ține neapărat să îl consemneze.
Să ni-l imaginăm cumpărând discuri, întâi Ceaikovski, apoi Duke Ellington. Să ne imaginăm cea mai frumoasă zi din viața lui Sempé, cea în care îl cunoaște și improvizează alături de Ellington partitura pentru mâna dreaptă a piesei The satin doll.
Și apoi să ascultăm muzica lui preferată și să îi descoperim, pe îndelete, arta.
Articol semnat de Maria Tănăsescu