Amalia Banaș: Real și imaginar în lumea copiilor

Experiența de a fi educatoare – temelia pentru rolul de mamă

La începuturile mele profesionale, am fost pentru un an educatoare – o experiență care m-a fascinat, care m-a format și care mi-a definit cu rezultate palpabile importanța primilor ani în dezvoltarea copilului. Printre mogâldețele de 3-4 anișori, conștientă de rolul pe care îl aveam, cu entuziasmul și dăruirea de care eram capabilă, am trăit cea mai plenară experiență profesională, o experiență pe care am căutat să o reproduc pe cât posibil și care avea să devină încă de pe atunci temelia rolului meu de mamă.

În pregătirea maternității, am revizitat studii, am aprofundat mai multe abordări pedagogice. Apoi, la timpul lor, am urmărit să hrănesc toate perioadele de dezvoltare ale fiicei mele cu experiențe senzoriale recomandate de marii profesori ai lumii: Rudolf Steiner, Maria Montessori, Magda Gerber sau Emmi Pikler. Am făcut toate lucrurile acestea în timp ce-mi conștientizam propriile comportamente în lumina scrierilor câtorva mentori psihologi aleși de pe rafturile de parenting.

Cunoașterea experiențială

Am militat dintotdeauna pentru cititul cu voce tare, devenit rutină zilnică în casa noastră, dar experiența mi-a spus la timp că această activitate nu și-ar atinge pe deplin potențialul, dacă nu ar fi dublată de bucuria experimentării proprii, senzoriale. Este important să citim, dar este și mai important tot ce se întâmplă în jurul cititului. Învățarea durabilă se realizează prin cunoașterea experiențială, dobândită prin corpul nostru și prin propria experiență. Nu poți citi o carte despre flori fără a le mirosi, nu poți citi despre copaci fără a-i îmbrățișa și pipăi.

Zâne, îngeri, spiriduși vs. lumea reală

Împreună cu fiica mea, am devorat deja mii de cărți, ne-am lăsat fascinate de povești și ne-am cufundat deopotrivă în lumea fanteziei urmărind trăirea vie în lumile populate de îngeri, zâne și spiriduși sau animăluțe personificate. Citisem că până spre vârsta școlară, copiii nu fac distincția dintre planurile real și imaginar, de aceea am găsit de datoria mea să introduc devreme, în mod sistematic, distincția dintre cele două planuri. Fetița mea are și un prieten imaginar apărut înainte de doi ani, prieten care a trecut prin diverse forme și transformări și a cărui familie imaginară a devenit o țară, astăzi parte a vieților noastre. Am hrănit cu amuzament aceste povești, dar undeva în spatele creierului, îmbiată de diverse opinii, am fost precaută și mereu în gardă a păstra limite, ordine și distincții între planuri.

Așa se face că destul de devreme am început a aborda în mod intuitiv tandemul fiction-nonfiction și mare mi-a fost bucuria, peste un timp, întâlnind această abordare în câteva curiculumuri școlare internaționale. Sunt lucruri simple și la îndemâna oricui de care am ținut cont conștient, întrebări deschise pentru a o lăsa pe ea să  gândească și să facă singură distincția. De exemplu, în fiecare an, am marcat trecerea anotimpurilor, am meșterit primăvara și vara diverse materiale despre ciclul de viață al păsărilor, plantelor, insectelor și amfibienilor care trec prin metamorfoze și am citit în paralel povești imaginare în care acestea devin personaje. Am urmărit împreună scurte documentare cu aceste metamorfoze, apoi iar povești, și din când în când, la mirarea concentrată într-un ”Chiar?” apăsat, o intrebam pe ea: „Tu ce crezi? De ce crezi asta? Cum/când ai făcut distincția?”, dezvoltând în timp un filtru critic în receptare. Avem chiar o încheiere preferată dintr-una dintre poveștile fantastice ale lui Terry Jones, pe care am preluat-o și pe care mi-o livrează drept răspuns jucăuș: “Dacă aș fi citit despre asta într-o carte de povești, nu aș fi crezut o iotă!”

Urmând această abordare, de foarte devreme, fetița mea verifica singură dacă un lucru este real sau imaginar: „Cum o chema pe mama lui Bach?”, „Câți copii a avut Leonardo da Vinci?”, „De ce apare în cartea lui Eric Carle o scară pe care tata urcă să ia luna de pe cer, când oamenii, știm bine, au ajuns cu racheta pe lună?”

Viețile autorilor – ancore în realitate

De pe la 3-4 ani ne-am făcut bunul obicei a vorbi și despre autorii cărților. Unii apar, din fericire, menționați în carte, despre alții căutăm informații și interviuri. Ne-am înconjurat de bibliografii notabile superb ilustrate, acoperind toate domeniile, iar curiculumurile despre care aminteam au bunul obicei de a dedica o pagină autorilor, cu fotografii din viața reală, povestiri din copilăria fiecăruia sau interviuri interesante pentru copii despre aceștia. Este extraordinar acest factor emoționant cu care să poată relaționa în plan real, cât de mult contează pentru copil această conexiune și câte cărți poate realiza într-o singură zi inspirată de poveștile citite, urmând exemplele autorilor îndrăgiți.

Poveștile și filmele în mai multe interpretări

Un lucru ne este clar: poveștile au fost create de oameni, oamenii fac cărțile, poveștile au înconjurat planeta, s-au impregnat de cultura locală, astfel că astăzi putem aprecia o poveste, aceeași poveste, scrisă și ilustrată în zeci de feluri. Am scos de nenumărate ori multele ediții ale cărților clasice ale copilăriei să le citim, să identificăm diferențele și să le studiem arta, am căutat uneori chiar la bibliotecă și pe youtube cărți care ne lipseau, doar pentru a ne deschide spre miile de posibilități de a crea un lucru.

La fel am procedat cu multe filme, în demersul nostru de a acoperi istoria cinematografiei pentru copii. Am început cu începutul, cu filmele alb-negru, cu multitudinea de roluri în care apar, printre alții, Charlin Chaplin, Cheryl Temple sau Karen Dotrice. Am făcut un exercițiu distractiv, vorbind despre actori, viața lor reală și rolurile pe care le joacă, câutând împreună alte filme, ajutând-o să înțeleagă mai bine distincția dintre real și imaginar. Am văzut câteva ecranizări diferite pe baza cărora am discutat apropierea sau distanțarea față de textul cărții.

Un spectacol care a stârnit hohote de plâns

Acum câțiva ani, am avut parte de un spectacol experimental extraordinar de teatru și dans după Nils Holgersson, carte pe care am citit-o în pregătirea spectacolului. Cum nu era neapărat un spectacol pentru copiii atât de mici, fetița mea a plâns în hohote pentru că spectacolul nu a acoperit întru totul narațiunea cunoscută de ea. Iar la final, a refuzat să iasă din sală, insistând că spectacolul nu s-a terminat, sigur este doar o pauză. După ce i-am șters lacrimile, am tras aer în piept, am luat-o de mânuță și am prezentat-o directorului artistic, care avea și un rol în spcectacol. I-am propus să-l întrebe ea personal despre scenele încă așteptate, fără de care, în mintea ei, spectacolul nu se putea închide.

Întâlnirea a fost, probabil, o experiență de neuitat pentru acel spectacol pentru toți cei care au asistat la întrebările fetiței cu ochii înroșiți de plâns. Chiar și așa, cu nodul în gât, s-a dovedit un bun avocat al adevărului cărții, iar noi, acasă, am continuat să explorăm alte ilustrații ale cărții și spectacole diferite, pentru a-i exemplifica un lucru pe care eu îl consider important în devenirea ei: nu există o singură poveste, avem infinite ediții, roluri și interpretări. Cu cât suntem mai deschiși să acceptăm asta, cu atât, cred eu, crește potențialul creativ individual de explorat.

Cărțile de non-ficțiune ne arată viața din perspective diferite

Întorcându-ne la non-ficțiune, aș dori să mai adaug doar că avem o mare responsabilitate față de copiii noștri de a-i ancora în adevăr și în realitate. Cărțile de non-ficțiune ne arată feluri prin care putem privi viața, din perspective diferite, cu alți ochi, mai deschiși interpretărilor, vizualizărilor, ca un joc prin care cuvintele devin imagini, o explorare a ceea ce nu vezi tot timpul.

Există un trend general de a digera și marcheta cât mai bine informația, iar piața de carte pentru copii, îndeosebi pe această zonă, a crescut în mod impresionant, noile tehnologii reușind să exploreze și să traducă evidențele în povești remarcabile aflate la intersecția dintre arte și narațiune. Acolo unde povestea este atinsă de pensula artistică, lirică și sensibilă, se produce o înălțare, faptele sunt puse în valoare prin trăiri emoționale care ating sufletul pentru totdeauna.

Avem la dispoziție biografii remarcabile pentru copii, cărți despre științele naturii în care-ți vine să pășești ca-ntr-o grădină, cărți de știință cu informație accesibilă, ponderată, gata să aprindă imaginația și setea de cunoaștere. Totul e să le recunoaștem importanța și să le așezăm la timp pe rafturile bibliotecii, la îndemâna copiilor, cu disponibilitatea adulților de a răspunde la întrebările care vor veni oricum ca potopul.

Concluzii

În opinia mea, fantezia este la fel de mult de importantă ca realitatea pentru copil. Nu cred în încercările de a ține copilul departe de fantezie și nici de a-i oferi un scut protector excesiv în abordarea unora dintre poveștile clasice. Am trecut împreună cu fetița mea prin multe povești clasice fără coșmaruri și fără a dezvolta frici inutile.

Ca părinte, mă interesează, mai degrabă, să o încurajez să fie prudentă și înțeleaptă în analizarea unor aspecte care țin de siguranța ei. De exemplu, zborul pe mătură de pe canapea până la podea este în regulă atâta timp cât se rezumă la aceste suprafețe. De fiecare dată, am intervenit clar făcând distincția necesară dintre poveste și lumea reală, aspecte care, neglijate, ar putea provoca răni de neimaginat.

Cărți recomandate: