„Copilul desincronizat senzorial” este una dintre cele mai cunoscute cărți despre diferențele de procesare senzorială la copii.
Autoarea C. S. Kranowitz, educatoare cu o îndelungată experiență, prezintă în mod accesibil principalele diferențe de procesare senzorială: auditivă, vizuală, tactilă, vestibulară și proprioceptivă. De asemenea, autoarea recomandă strategii practice de abordare a problemelor prin activități specifice terapiei de integrare senzorială. Aceste activități pot fi folosite atât la școală, cât și acasă.
Cartea „Copilul desincronizat senzorial” a fost publicată pentru prima dată în anul 1998 și a devenit una dintre cele mai populare manuale despre dificultățile de procesare senzorială la copii. A fost tradusă în 16 limbi și s-a vândut într-un milion de exemplare.
Cartea face parte din colecția META frontiera, o colecție cărți despre educarea copilului, dar și despre educarea noastră, a adulților. Firul călăuzitor al colecției este misiunea Frontiera de a aduce sens și coerență în forul nostru interior, astfel încât să le transmitem, la rândul nostru, și copiilor sens și coerență în viețile lor.