Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Plecați de acasă
Nu doar adolescenții fug de acasă. Uneori, fug și pisicile. Sau iepurii, rațele și cangurii. Și pentru că fuga de acasă este o temă cu multe înțelesuri, deschidem o mini serie de articole în care vă prezentăm tot soiul de „plecați de acasă” din poveștile pentru copii. Micii rebeli de astăzi sunt pisoiul Pitschi …
Nu doar adolescenții fug de acasă. Uneori, fug și pisicile. Sau iepurii, rațele și cangurii. Și pentru că fuga de acasă este o temă cu multe înțelesuri, deschidem o mini serie de articole în care vă prezentăm tot soiul de „plecați de acasă” din poveștile pentru copii.
Micii rebeli de astăzi sunt pisoiul Pitschi al elvețianului Hans Fischer și pisica Rosalinda a polonezului Jozef Wilkon.
Pitschi
Pitschi este ceva mai „bătrân” decât Rosalinda. Prin anii 40 avea doar câteva săptămâni și locuia într-un coș de nuiele din curtea bunei Lisette. Lui Pitschi nu îi plăceau însă giumbușlucurile pisicești ale fraților săi – de altfel, mulți la număr, ca într-o familie de pisici care se respectă, dar probabil cu atât mai enervanți, fiind ei peste tot. Pitschi suferă de un spleen neînțeles, pe care în zadar încearcă Bello cățelul să-l lecuiască, și se hotărăște într-o bună zi să fugă de acasă.
Și fuge. Nu departe. Gravitează în jurul curții materne – dar știm că, pentru copii, distanțele sunt altfel, și uneori un drum până la colțul străzii este echivalentul unei călătorii în altă lume. Fugarul Pitschi întâlnește alte făpturi nonpisicești ca și cum ar întâlni extratereștri. Fiecare îl îmbie cu un fel de a fi cu totul diferit. Pitschi vrea să fie, pe rând, cocoș, capră, rață și iepuraș.
Dar deși le poate imita ca un bun actor, de fiecare dată ceva din firea lui îl trage înapoi. Îl sperie luptele de cocoși. Nu vrea să fie muls ca o capră. Nu știe să înoate ca rața și nici nu rezistă închis în cușcă precum un iepure. A fi tu însuți pare să însemne mai mult decât a fi altul. Revenirea la firea cea pisicească din finalul poveștii se suprapune și cu întoarcerea simbolică acasă. E un cerc perfect, care închide o poveste reconfortantă despre stabilitate și regăsirea identității.
Rosalinda
Cu totul altfel se desfășoară povestea Rosalindei, pisica lui Jozef Wilkon, ivită în anii 80.
Rosalinda este o pisică roșcată, născută într-o familie de pisici negre. Când familia o respinge, ea își asumă statutul de ciudată și pleacă în lume.
După ani de zile, devenită vedetă rock (un fel de paradigmă a rebelului), Rosalinda se întoarce cu propriii pui acasă la părinți: unul din ei s-a născut negru, nu roșcat ca ea, și Rosalinda a decis să-i dea numele tatălui ei. Cercul se închide cumva și aici, împăciuitor și detensionant. A fi tu însuți, indiferent de opinia celor din jur, este valoarea emblematică a acestei povești mai apropiate de perspectivele moderne asupra identității.
Plecatul de acasă presupune, prin urmare, o întoarcere. Lipsa ei ar arunca povestea într-o angoasă greu de suportat. Și Pitschi, și Rosalinda se întorc, și asta ne liniștește, căci plecații de acasă merg pe un drum în care al doilea sens este mereu disponibil.
Plecați de acasă
Nu doar adolescenții fug de acasă. Uneori, fug și pisicile. Sau iepurii, rațele și cangurii. Și pentru că fuga de acasă este o temă cu multe înțelesuri, deschidem o mini serie de articole în care vă prezentăm tot soiul de „plecați de acasă” din poveștile pentru copii. Micii rebeli de astăzi sunt pisoiul Pitschi …
Nu doar adolescenții fug de acasă. Uneori, fug și pisicile. Sau iepurii, rațele și cangurii. Și pentru că fuga de acasă este o temă cu multe înțelesuri, deschidem o mini serie de articole în care vă prezentăm tot soiul de „plecați de acasă” din poveștile pentru copii.
Micii rebeli de astăzi sunt pisoiul Pitschi al elvețianului Hans Fischer și pisica Rosalinda a polonezului Jozef Wilkon.
Pitschi
Pitschi este ceva mai „bătrân” decât Rosalinda. Prin anii 40 avea doar câteva săptămâni și locuia într-un coș de nuiele din curtea bunei Lisette. Lui Pitschi nu îi plăceau însă giumbușlucurile pisicești ale fraților săi – de altfel, mulți la număr, ca într-o familie de pisici care se respectă, dar probabil cu atât mai enervanți, fiind ei peste tot. Pitschi suferă de un spleen neînțeles, pe care în zadar încearcă Bello cățelul să-l lecuiască, și se hotărăște într-o bună zi să fugă de acasă.
Și fuge. Nu departe. Gravitează în jurul curții materne – dar știm că, pentru copii, distanțele sunt altfel, și uneori un drum până la colțul străzii este echivalentul unei călătorii în altă lume. Fugarul Pitschi întâlnește alte făpturi nonpisicești ca și cum ar întâlni extratereștri. Fiecare îl îmbie cu un fel de a fi cu totul diferit. Pitschi vrea să fie, pe rând, cocoș, capră, rață și iepuraș.
Dar deși le poate imita ca un bun actor, de fiecare dată ceva din firea lui îl trage înapoi. Îl sperie luptele de cocoși. Nu vrea să fie muls ca o capră. Nu știe să înoate ca rața și nici nu rezistă închis în cușcă precum un iepure. A fi tu însuți pare să însemne mai mult decât a fi altul. Revenirea la firea cea pisicească din finalul poveștii se suprapune și cu întoarcerea simbolică acasă. E un cerc perfect, care închide o poveste reconfortantă despre stabilitate și regăsirea identității.
Rosalinda
Cu totul altfel se desfășoară povestea Rosalindei, pisica lui Jozef Wilkon, ivită în anii 80.
Rosalinda este o pisică roșcată, născută într-o familie de pisici negre. Când familia o respinge, ea își asumă statutul de ciudată și pleacă în lume.
După ani de zile, devenită vedetă rock (un fel de paradigmă a rebelului), Rosalinda se întoarce cu propriii pui acasă la părinți: unul din ei s-a născut negru, nu roșcat ca ea, și Rosalinda a decis să-i dea numele tatălui ei. Cercul se închide cumva și aici, împăciuitor și detensionant. A fi tu însuți, indiferent de opinia celor din jur, este valoarea emblematică a acestei povești mai apropiate de perspectivele moderne asupra identității.
Plecatul de acasă presupune, prin urmare, o întoarcere. Lipsa ei ar arunca povestea într-o angoasă greu de suportat. Și Pitschi, și Rosalinda se întorc, și asta ne liniștește, căci plecații de acasă merg pe un drum în care al doilea sens este mereu disponibil.