Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Maurice Sendak: Despre cartea ilustrată ca formă poetică
O carte ilustrată nu e ce cred majoritatea oamenilor că e – o carte ușoară, de citit copiilor mici, cu multe poze.
De ce vă place Schubert?
Maurice Sendak își amintește cum a avut odată o revelație uitându-se la un interviu cu mezzosoprana Christa Ludwig. Persoana care-i lua interviul era mirată că acesteia îi plăcea Schubert. ”De ce vă place Schubert? Cântați de fiecare dată Schubert (…). E atât de simplu, doar valsuri vieneze.” Și-atunci – povestește Maurice Sendak – Christa Ludwig a zâmbit și a răspuns: ”Schubert e atât de mare, atât de delicat, a luat o formă care părea atât de umilă și de neînsemnată ca să se poată strecura în ea și s-o facă să implodeze emoțional, să găsească mijloacele prin care să exprime orice emoție în interiorul acestei forme miniaturale.”
”Și-atunci – continuă Maurice Sendak – m-am însuflețit. Și m-am gândit că poate din aceleași motive fac și eu cărți pentru copii. Am ales o formă modestă, care nu era apreciată în anii ’50, ’40. Chiar așa stăteau lucrurile, cărțile pentru copii nu erau luate în serios. Pe noi nici măcar nu ne chemau la [editura] Harper Collins când făceau petrecerile cu autorii pentru adulți.”
Jongleria text-ilustrație
Greutatea, chinul și bucuria acestui fel de carte [carte ilustrată pentru copii n.m.] țin de nevoia de a găsi echilibrul între text și ilustrație. Nu trebuie să faci niciodată același lucru, nu trebuie să ilustrezi întocmai ce ai scris. Trebuie să lași loc în text, astfel încât ilustrațiile să poată și ele să lucreze. Apoi revii la cuvinte, cuvintele își fac treaba lor, iar ilustrațiile țin ritmul.
E un număr de jonglerie destul de neobișnuit. Trebuie să stăpânești bine tehnica și să ai multă experiență ca să poți ține ritmul între cuvinte și ilustrații. E un ritm care cere un fel de încordare, deși cititorul nu-și dă seama de asta. Trebuie să reușești să țeși un text atât de elastic, încât să-l poți opri și apoi să-l reiei, iar ilustrațiile să le dispui cu îndemânare printre ochiurile textului. Ilustrațiile trebuie să devină și ele fluide, așa încât, independent de cuvinte, să poată spune povestea din perspectiva lor. (…)
Cartea ilustrată este o formă poetică complicată
O carte ilustrată nu e ce cred majoritatea oamenilor că e – o carte ușoară, de citit copiilor mici, cu multe poze. Pentru mine, e un lucru teribil de greu de făcut, o formă poetică complicată, care cere o concentrare și un control absolute. Trebuie să fii tot timpul atent să nu-ți scape nimic și să-ți iasă, la sfârșit, ceva care pare făcut fără efort. O carte ilustrată trebuie să fie un întreg când e gata. Dacă se vede o singură cusătură, ai pierdut meciul. Nici o altă formă de ilustrație nu mă interesează la fel de mult.
Maurice Sendak, ”A Conversation with Walter Lorraine”, 1977, în Maurice Sendak, Caldecott & co. Notes on Books & Pictures, p. 185-186, New York : Farrar, Straus, and Giroux, 1988.
Maurice Sendak: Despre cartea ilustrată ca formă poetică
O carte ilustrată nu e ce cred majoritatea oamenilor că e – o carte ușoară, de citit copiilor mici, cu multe poze.
De ce vă place Schubert?
Maurice Sendak își amintește cum a avut odată o revelație uitându-se la un interviu cu mezzosoprana Christa Ludwig. Persoana care-i lua interviul era mirată că acesteia îi plăcea Schubert. ”De ce vă place Schubert? Cântați de fiecare dată Schubert (…). E atât de simplu, doar valsuri vieneze.” Și-atunci – povestește Maurice Sendak – Christa Ludwig a zâmbit și a răspuns: ”Schubert e atât de mare, atât de delicat, a luat o formă care părea atât de umilă și de neînsemnată ca să se poată strecura în ea și s-o facă să implodeze emoțional, să găsească mijloacele prin care să exprime orice emoție în interiorul acestei forme miniaturale.”
”Și-atunci – continuă Maurice Sendak – m-am însuflețit. Și m-am gândit că poate din aceleași motive fac și eu cărți pentru copii. Am ales o formă modestă, care nu era apreciată în anii ’50, ’40. Chiar așa stăteau lucrurile, cărțile pentru copii nu erau luate în serios. Pe noi nici măcar nu ne chemau la [editura] Harper Collins când făceau petrecerile cu autorii pentru adulți.”
Jongleria text-ilustrație
Greutatea, chinul și bucuria acestui fel de carte [carte ilustrată pentru copii n.m.] țin de nevoia de a găsi echilibrul între text și ilustrație. Nu trebuie să faci niciodată același lucru, nu trebuie să ilustrezi întocmai ce ai scris. Trebuie să lași loc în text, astfel încât ilustrațiile să poată și ele să lucreze. Apoi revii la cuvinte, cuvintele își fac treaba lor, iar ilustrațiile țin ritmul.
E un număr de jonglerie destul de neobișnuit. Trebuie să stăpânești bine tehnica și să ai multă experiență ca să poți ține ritmul între cuvinte și ilustrații. E un ritm care cere un fel de încordare, deși cititorul nu-și dă seama de asta. Trebuie să reușești să țeși un text atât de elastic, încât să-l poți opri și apoi să-l reiei, iar ilustrațiile să le dispui cu îndemânare printre ochiurile textului. Ilustrațiile trebuie să devină și ele fluide, așa încât, independent de cuvinte, să poată spune povestea din perspectiva lor. (…)
Cartea ilustrată este o formă poetică complicată
O carte ilustrată nu e ce cred majoritatea oamenilor că e – o carte ușoară, de citit copiilor mici, cu multe poze. Pentru mine, e un lucru teribil de greu de făcut, o formă poetică complicată, care cere o concentrare și un control absolute. Trebuie să fii tot timpul atent să nu-ți scape nimic și să-ți iasă, la sfârșit, ceva care pare făcut fără efort. O carte ilustrată trebuie să fie un întreg când e gata. Dacă se vede o singură cusătură, ai pierdut meciul. Nici o altă formă de ilustrație nu mă interesează la fel de mult.
Selecție și traducere de Alexandru Gurău
Referințe:
Bill Moyers, Interviu cu Maurice Sendak, 2004, https://vimeo.com/33284145 . Transcrierea interviului se găsește aici: http://www.pbs.org/now/arts/sendak.html
Maurice Sendak, ”A Conversation with Walter Lorraine”, 1977, în Maurice Sendak, Caldecott & co. Notes on Books & Pictures, p. 185-186, New York : Farrar, Straus, and Giroux, 1988.