Apasă Enter pentru a căutaToate rezultatele:Nu am găsit niciun produs.
Carte sau tutorial? Ce (nu) putem învăța din cărți
Cărți cu mesaj sau cărți fără mesaj? Ce mesaje și cât de explicite?
Când cumpărăm cărți, le căutăm pe acelea din care copiii să învețe ceva. Să nu se teamă de întuneric, să le placă școala, să fie curajoși, rebeli sau empatici. Să afle lucruri impresionante despre planete, insecte și păsări, despre istoria lumii sau a științei. Cărți care să funcționeze, cumva, ca un tutorial.
Cărți din care înveți
Este foarte adevărat, cărțile îi învață mereu pe copii câte ceva. Și au avantajul că ne eliberează pe noi, părinții, de obositorul rol didactic, ba chiar aduc o autoritate nouă, pe care noi o pierdem ușor în fața copilului. O poveste bună educă mai bine decât un discurs auzit de zeci de ori acasă, iar copiii primesc mai ușor sfaturile transmise sub forma poveștilor.
Am avut grijă ca în catalogul nostru să avem mereu cărți din care copiilor să le fie ușor să învețe ceva, fără ca povestea să „strige” la ei. De exemplu, din povestea lui Ghiduș cel curajos pot afla ce înseamnă curajul, iar din basmele despre răbdare din Regele Curcubeu pot învăța despre răbdare. Cărțile despre natură semnate de Gerda Muller sunt pline de informații enciclopedice și educă foarte bine atenția la lumea vie din jurul nostru.
Cărți din care nu înveți (există, oare?)
Dar există și cărți din care nu înveți ceva anume. Și încă multe! De fapt, cele mai multe. Literatura, așa cum o înțelegem în mod obișnuit, nu are o finalitate practică. Cărțile pentru copii nu ar trebui să facă nici ele excepție.
Care sunt cărțile lipsite de utilitate practică? Sunt cărțile care nu au morală, nu au mesaj, nu trasează comportamente corecte și nu te învață să vorbești frumos. Nu își propun să semene cu o lecție.
Din fericire de Remy Charlip nu ne spune ce ar trebui să faci dacă îți explodează motorul avionului sau dacă ești alergat de tigri. Marea întrebare de Wolf Erlbruch nu găsește un singur răspuns corect la marea întrebare de ce am venit pe lume. Doi șoricei de Sergio Ruzzier nu are o soluție pentru situațiile când doi șoricei au de împărțit trei biscuiți.
Cum să ne raportăm la aceste cărți? În primul rând, să le facem loc în biblioteca de acasă. Ele ar trebui să fie mult mai numeroase decât cărticelele de tip tutorial. Aceste cărți le citim fără să explicăm și să tragem concluzii (cu excepția cazurilor când o cere copilul). E suficient să zicem împreună cu el: Ce carte frumoasă! Exclamația noastră și bucuria pe care copilul ne-o vede pe chip vor face ca, în sufletul lui, lectura să se asocieze cu plăcerea, cu bucuria, cu emoția. Și abia această asociere va naște mai târziu plăcerea de a citi la copii.
Și totuși, ce învățăm din cărțile fără mesaj?
În astfel de cărți, copilul este expus unor lucruri mai profunde. Uneori, este spectatorul unei explozii de imaginație pe care n-a mai cunoscut-o în altă parte și care îl stimulează cum nu au reușit toate opționalele extra-școlare la care participă. Alteori, devine partener într-o aventură atât de palpitantă, încât realizează că și cărțile pot bate filmele. Alteori, reușește să intre în pielea unui personaj și să-i citească gândurile, emoțiile, ba chiar să anticipeze ce va face sau va spune personajul cu pricina. În psihologie, acest lucru poartă numele de teoria minții și este o capacitate extraordinară a ființei umane.
Poveștile bune cresc un organ special – acela al povestitului. Să știi să povestești pare ușor, dar nu este. Iar povestitul nu e bun doar la școală, ca să scrii compuneri, ci și la locul de muncă, de exemplu dacă ești jurnalist sau copywriter, sau în viața ta interioară, când ai nevoie să îți organizezi amintirile și viața pentru a le înțelege mai bine. Sau în viața de părinte, când vei fi nevoit să lași cartea jos și să spui povești cu gura ta – povești pentru care vei căuta cel mai captivant început.
Și dacă vorbim de un început bun de poveste, iată unul imbatabil, din cartea de povești ale lumii scrisă de Brad Florescu:
Au fost odată trei frați. Doi nu aveau pantaloni și unul nu avea cămașă.
Dacă școala ne învață să vorbim corect, dacă enciclopediile ne suplimentează stocul de informații și dacă mesajele din cărțile educative ne spun cum să rezolvăm diverse probleme practice, cărțile literare pentru copii îi lasă zâmbind, cu gândul la lumea aceea în care…
…E tot timpul cald. Sunt echilibrate în mâncare proteinele, enzimele, glucidele și nu mai știu care. De băut, pe lângă apă, se bea un suc anume, care te face cel mai viteaz din lume. Vânătorile sunt superbe. Se vânează șobolani, mistreți și iepuri, de zece ori pe an.
Iepuri, mistreți și șobolani? Cam ce ai putea discuta cu un copil pe tema asta? Nu mă-ntrebați, Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari nu este o carte-tutorial!
Carte sau tutorial? Ce (nu) putem învăța din cărți
Cărți cu mesaj sau cărți fără mesaj? Ce mesaje și cât de explicite?
Când cumpărăm cărți, le căutăm pe acelea din care copiii să învețe ceva. Să nu se teamă de întuneric, să le placă școala, să fie curajoși, rebeli sau empatici. Să afle lucruri impresionante despre planete, insecte și păsări, despre istoria lumii sau a științei. Cărți care să funcționeze, cumva, ca un tutorial.
Cărți din care înveți
Este foarte adevărat, cărțile îi învață mereu pe copii câte ceva. Și au avantajul că ne eliberează pe noi, părinții, de obositorul rol didactic, ba chiar aduc o autoritate nouă, pe care noi o pierdem ușor în fața copilului. O poveste bună educă mai bine decât un discurs auzit de zeci de ori acasă, iar copiii primesc mai ușor sfaturile transmise sub forma poveștilor.
Am avut grijă ca în catalogul nostru să avem mereu cărți din care copiilor să le fie ușor să învețe ceva, fără ca povestea să „strige” la ei. De exemplu, din povestea lui Ghiduș cel curajos pot afla ce înseamnă curajul, iar din basmele despre răbdare din Regele Curcubeu pot învăța despre răbdare. Cărțile despre natură semnate de Gerda Muller sunt pline de informații enciclopedice și educă foarte bine atenția la lumea vie din jurul nostru.
Cărți din care nu înveți (există, oare?)
Dar există și cărți din care nu înveți ceva anume. Și încă multe! De fapt, cele mai multe. Literatura, așa cum o înțelegem în mod obișnuit, nu are o finalitate practică. Cărțile pentru copii nu ar trebui să facă nici ele excepție.
Care sunt cărțile lipsite de utilitate practică? Sunt cărțile care nu au morală, nu au mesaj, nu trasează comportamente corecte și nu te învață să vorbești frumos. Nu își propun să semene cu o lecție.
Din fericire de Remy Charlip nu ne spune ce ar trebui să faci dacă îți explodează motorul avionului sau dacă ești alergat de tigri. Marea întrebare de Wolf Erlbruch nu găsește un singur răspuns corect la marea întrebare de ce am venit pe lume. Doi șoricei de Sergio Ruzzier nu are o soluție pentru situațiile când doi șoricei au de împărțit trei biscuiți.
Cum să ne raportăm la aceste cărți? În primul rând, să le facem loc în biblioteca de acasă. Ele ar trebui să fie mult mai numeroase decât cărticelele de tip tutorial. Aceste cărți le citim fără să explicăm și să tragem concluzii (cu excepția cazurilor când o cere copilul). E suficient să zicem împreună cu el: Ce carte frumoasă! Exclamația noastră și bucuria pe care copilul ne-o vede pe chip vor face ca, în sufletul lui, lectura să se asocieze cu plăcerea, cu bucuria, cu emoția. Și abia această asociere va naște mai târziu plăcerea de a citi la copii.
Și totuși, ce învățăm din cărțile fără mesaj?
În astfel de cărți, copilul este expus unor lucruri mai profunde. Uneori, este spectatorul unei explozii de imaginație pe care n-a mai cunoscut-o în altă parte și care îl stimulează cum nu au reușit toate opționalele extra-școlare la care participă. Alteori, devine partener într-o aventură atât de palpitantă, încât realizează că și cărțile pot bate filmele. Alteori, reușește să intre în pielea unui personaj și să-i citească gândurile, emoțiile, ba chiar să anticipeze ce va face sau va spune personajul cu pricina. În psihologie, acest lucru poartă numele de teoria minții și este o capacitate extraordinară a ființei umane.
Poveștile bune cresc un organ special – acela al povestitului. Să știi să povestești pare ușor, dar nu este. Iar povestitul nu e bun doar la școală, ca să scrii compuneri, ci și la locul de muncă, de exemplu dacă ești jurnalist sau copywriter, sau în viața ta interioară, când ai nevoie să îți organizezi amintirile și viața pentru a le înțelege mai bine. Sau în viața de părinte, când vei fi nevoit să lași cartea jos și să spui povești cu gura ta – povești pentru care vei căuta cel mai captivant început.
Și dacă vorbim de un început bun de poveste, iată unul imbatabil, din cartea de povești ale lumii scrisă de Brad Florescu:
Au fost odată trei frați. Doi nu aveau pantaloni și unul nu avea cămașă.
Este că ai zâmbit și ai vrea să citești povestea?
Copiii-povestitori
Dacă școala ne învață să vorbim corect, dacă enciclopediile ne suplimentează stocul de informații și dacă mesajele din cărțile educative ne spun cum să rezolvăm diverse probleme practice, cărțile literare pentru copii îi lasă zâmbind, cu gândul la lumea aceea în care…
…E tot timpul cald.
Sunt echilibrate în mâncare
proteinele, enzimele, glucidele și nu mai știu care.
De băut, pe lângă apă, se bea un suc anume,
care te face cel mai viteaz din lume.
Vânătorile sunt superbe. Se vânează șobolani,
mistreți și iepuri, de zece ori pe an.
Iepuri, mistreți și șobolani? Cam ce ai putea discuta cu un copil pe tema asta? Nu mă-ntrebați, Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari nu este o carte-tutorial!
Articol de Ileana Achim