Maurice Sendak: „Imaginația ne face regi peste toate sălbăticiunile”

Maurice Sendak și-a impus să nu depășească un anumit număr de cuvinte în cărțile lui. În jur de 380, ca să lase loc de-ajuns pentru ilustrații. Din fericire, atunci când vorbește despre munca lui, e mult mai volubil. În generoasele lui interviuri, articole, eseuri despre artiști preferați, schițează teorii despre cărțile ilustrate, despre responsabilitatea față de copiii cititori și despre cum nu ar trebui să existe cărți pentru copii, ci cărți pur și simplu.

Iată un fragment din discursul său de acceptare a premiului Caldecott din 1964. Acest articol face parte dintr-o serie de traduceri pe care le-am făcut din comentariile lui Maurice Sendak și care urmează să fie prezentate aici.

Alexandru Gurău

Emoțiile, aceste sălbăticiuni care se cer domesticite

Da, sigur că vrem să-i protejăm pe copii de experiențe care le depășesc înțelegerea emoțională și care le pot intensifica anxietatea; și, până la un punct, putem să prevenim o expunere prea timpurie la asemenea experiențe. Este normal. Dar la fel de normal  – iar acest aspect îl trecem prea des cu vederea – este că, încă din primii lor ani de viață, copiii sunt obișnuiți să trăiască emoții care îi destabilizează; că frica și anxietatea fac parte din viața lor de fiecare zi; că se luptă încontinuu, după puterile lor, cu nemulțumiri și dezamăgiri. Iar catharsis-ul îl reușesc prin imaginație. E cel mai bun mijloc pe care-l au ca să domesticească Sălbăticiunile.

Adevărul și pasiunea din munca mea, atât cât or fi, vin din preocuparea pentru această stare inevitabilă a copilăriei – teribila vulnerabilitate a copiilor și lupta lor de a se face Regi peste Toate Sălbăticiunile. (…)

Lumi de mucava

Realitățile copilăriei fac să pară ridicole lucrurile spuse cu jumătate de gură în unele cărți pentru copii. Vorbesc de acele cărți în care ni se arată o lume de mucava, învelită în poleială, fără nici cea mai mică umbră de conflict sau de suferință, o lume fabricată de cei care nu sunt în stare sau nu-și dau interesul să-și aducă aminte adevărul propriei lor copilării. Viziunea lor cenzurată nu are nici o legătură cu ce trăiesc copiii cu adevărat.

Utopii plictisitoare

Bănuiesc că astfel de cărți au rațiunea lor de a fi – să nu-i sperie pe adulți, pe acei adulți care se agață de utopia de secol XIX, care îi închipuia pe copii într-un paradis al eternei inocențe. Aceste așa-numite cărți pentru copii au culori false, pentru că pot fi doar pe placul adulților care au o amintire falsă și sentimentalizată a copilăriei lor. Eu cred că astfel de cărți îi fac pe copii să moară de plictiseală.

Popularitatea acestor cărți arată cât de răspândită e tendința de a da ocol, la nesfârșit, părților sumbre ale copilăriei, o prudență care încearcă să se autojustifice tot repetându-ne că nu trebuie să ne speriem copiii. Normal că trebuie să încercăm să nu-i speriem pe copii, dacă asta înseamnă să-i apărăm de experiențe care le depășesc capacitatea emoțională; dar mă îndoiesc că asta au în minte majoritatea celor care ne spun să nu ne speriem copiii. Nevoia de cărți escapiste e cel mai clar semn al dorinței generalizate de a-i apăra pe copii de fricile și neliniștile lor de fiecare zi, o dorință absurdă, care pur și simplu neagă lupta neîntreruptă a copilului cu emoțiile care îl pot destabiliza.

 

Sursa textului: Maurice Sendak, ”Caldecott Medal Acceptance Speech”, 1964
din Maurice Sendak, Caldecott & co. Notes on Books & Pictures, p. 151-154. New York : Farrar, Straus, and Giroux, 1988.