Ivan Kraveț: „Am crescut cu crocodilul Ghena”

Celebra poveste despre crocodilul Ghena și prietenul său, Ceburașka, are o nouă ediție în limba română, ilustrată de Ivan Kraveț (Ucraina). Ne-am bucurat să stăm de vorbă cu acesta și să îl cunoaștem mai bine. Interviul a fost tradus în limba română de Justina Bandol.

Povestiți-ne, vă rugăm, despre stilul dumneavoastră. Cum l-ați caracteriza? Ce tehnici preferate aveți?

 

Cel mai bine ar fi, probabil, s-o iau de la început. Eu am citit foarte mult în copilărie și am avut mereu, în mod firesc, dorința de a aduce mai aproape universul captivant al cărților pentru copii care-mi plăceau. Mi-am adunat mica mea bibliotecă, îi căutam mereu pe ilustratorii preferați și am învățat să desenez la cercurile de artă organizate pentru copii. Plăcerea de a citi și de a desena a fost ceea ce m-a îndemnat spre această profesie minunată, cea mai frumoasă din toate – de artist plastic, grafician, ilustrator. Mai departe, lucrurile au fost simple – a trebuit să muncesc mult, să iubesc cărțile și să mă împrietenesc cu editori de calitate.

 

Din fericire, munca de ilustrator îți dă posibilitatea să nu te limitezi la anumite curente sau stiluri, fie naționale, fie specifice unei perioade. Și nu e deloc obligatoriu, așa cum se întâmplă uneori cu adevărații artiști, să te fixezi definitiv asupra unui stil, odată ce l-ai găsit. În cărți ai voie și e chiar necesar să-ți schimbi tehnica, cromatica intonației ș.a.m.d.

 

Misiunea principală a desenatorului de cărți este să ilustreze cât mai limpede, să „pună în lumină” (în sensul vechilor greci) ideea cărții. Iar asta se poate face în mai multe moduri. Poți urma textul ad litteram sau în paralel ori poți lucra autonom. Eu prefer ultimele două metode. Prefer, adică, să-mi creez propria poveste. În primul rând, așa mi-e mie mai interesant, iar în al doilea, asta face cartea mai atrăgătoare pentru cititor și o îmbogățește. (Deși, în ultimă instanță, fiecare desenator cu capul pe umeri știe că, pentru a ilustra o carte, textul nici măcar nu e necesar.)

 

Un bun editor cunoaște posibilitățile și preferințele fiecărui ilustrator cu care lucrează. În cartoteca editorilor, eu sunt probabil însemnat ca un tip muncitor, responsabil, care preferă textele și ilustrațiile cu iz de basm, simbolice, romantice, fantastice, alegorice.

 

Vorbiți-ne despre câteva dintre creațiile dumneavoastră care vă sunt foarte apropiate.

 

Dintre lucrările mele din ultima vreme, îmi place mult Peter Pan.

 

 

De asemenea, îmi plac Kolobok[1], povestea lui Hans Brinker[2] și frații Grimm.

 

 

Mi se pare că am reușit ceva nou în ilustrațiile la Robinson Crusoe.

 

 

Și sunt multe alte desene din diferite cărticele frumoase. Asta dacă vorbim numai de cărți.

 

Ce poveste clasică pentru copii, la care n-ați lucrat încă, v-ar plăcea să ilustrați pe viitor?

 

Am și eu vreo zece cărți preferate, pe care îmi doresc și sper să le ilustrez cândva. Lista se înnoiește periodic, dar mereu mi-am dorit să desenez Cartea junglei de Kipling, Odiseea căpitanului Blood de Sabatini, Robin Hood, Regele Maciuś de Janusz Korczak, Cântarea cântărilor regelui Solomon ș.a.m.d. Și mai vreau să-mi găsesc timp și dispoziția necesară pentru propriile cărți.

 

Cum arată procesul de creație în cazul dvs?

 

Cu timpul, în procesul de creație mi s-a format o anumită rutină. Lucrurile sunt, firește, flexibile, dar, în mare, arată cam așa. Munca la o carte se împarte în trei etape:

 

Prima – etapa de incubație, foarte importantă și de mare răspundere. În cursul ei fac cunoștință cu cartea, dezvolt materialul cu care voi lucra (costumele, arhitectura, istoria…), elaborez concepția grafică. La acest ultim punct, am încercat cândva metoda faimosului ilustrator Nikolai Popov – să mă închid timp de vreo două săptămâni în atelier, să trag obloanele și, întins pe canapea, să aștept până când gândurile mi se pun singure în ordine și soluția cărții se ivește de la sine. În realitate, totul se petrece, în mod inexplicabil, altfel de fiecare dată.

 

Apoi vin schițele – o îndeletnicire foarte plăcută, care se face cel mai bine dimineața devreme, cu o cafea alături și în liniște.

 

A doua etapă, la fel de plăcută, este realizarea propriu-zisă, pe curat, a ilustrațiilor. Deja la orice oră din zi, cu rare pauze și cu zile libere luate cu de-a sila, cu plăcerea pe care ți-o dă munca dusă la bun sfârșit și vederea teancului de ilustrații care crește întruna.

 

A treia etapă este punerea de acord a ilustrațiilor cu cerințele editurii, corecturile, modificările, adeseori dorința de a lua totul de la capăt.

 

Care sunt ilustratorii pe care îi prețuiți cel mai mult?

Cunosc foarte mulți artiști remarcabili care au ilustrat și ilustrează cărți. Le sunt recunoscător tuturor extraordinarilor mei învățători, graficienilor și scriitorilor de la care am învățat să înțeleg cărțile și să le fiu devotat. În condițiile de astăzi, sunt fericit de fiecare dată – și, din păcate, ocazia nu se ivește prea des – când pot să stau de vorbă cu colegii de breaslă, mai ales la o ceașcă de cafea. Bine că atotputernicul internet ne permite să ținem legătura cu prietenii, să descoperim nume noi, și astfel numărul amicilor și cunoscuților mei crește pe zi ce trece.

 

Editura noastră v-a rugat să ilustrați o ediție românească a Crocodilului Ghena. Venind dintr-un spațiu ex-sovietic, cu siguranță povestea crocodilului Ghena vă era cunoscută din copilărie. Cum v-ați raportat la figura clasică a lui Ghena când ați început să-l desenați?

 

Ca toți copiii sovietici, și eu am crescut cu Crocodilul Ghena și știam pe de rost replicile și cântecelele din mult îndrăgitul film de desene animate. Abia apoi am aflat povestea cărții și a filmului, am citit multe istorioare haioase despre cum și de unde au apărut toate întâmplările și personajele.

 

De exemplu, desenatorul Leonid Șvarțman îi făcuse mai întâi lui Ceburașka o coadă lungă și urechi lungi, dar Iuri Norștein l-a sfătuit insistent să-i scurteze coada, așa că, prin eforturi comune, Ceburașka a ajuns să aibă o codiță mărunțică și urechi mari și rotunde.

 

În mare măsură, faptul că am știut aceste snoave și povestioare amuzante m-a ajutat, în timp ce desenam, să mă eliberez de șabloanele clasicului Crocodil Ghena. Mulțumesc editurii Frontiera pentru alegerea ilustratorului, pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de a trata după voie o temă atât de frumoasă. Îmi pare rău că autorul, minunatul scriitor Eduard Uspenski, nu mai poate face cunoștință cu cartea noastră.

 

Mă bucur mult că am făcut cunoștință cu o editură din România și sper că această colaborare îmi va permite să aflu mai multe despre cultura și arta românească. Publicului român îi urez numai bine, iar copiilor din România, cât mai multe cărți bune și frumoase.

 

 

[1] „Boțul de pâine”, o variantă a turtiței din povești, care fuge de acasă ca să nu fie mâncată (n.tr.)

[2] Hans Brinker sau patinele de argint, roman al scriitoarei americane Mary Mapes Dodge, al cărui protagonist este un băiat olandez priceput la patinajul de viteză (n.tr.)

 

Traducere de Justina Bandol