De vorbă cu Sergio Ruzzier

Cu ocazia apariției în limba română a cărții „Doi șoricei”, ne-am bucurat să avem un schimb scurt și spumos de întrebări și răspunsuri cu autorul și ilustratorul Sergio Ruzzier. Fiecare răspuns ne-a deschis apetitul pentru noi căutări. Mulțumim, Sergio!

I.A.: Sergio, ai o rutină legată de desenat? Vreun obicei care te inspiră?

S.R.: Trebuie să recunosc că îmi displac obiceiurile. Mi se par plictisitoare. Cum îmi dau seama că am picat în orice fel de rutină, fac tot ce pot să mă opresc.

Biroul de lucru al lui Sergio Ruzzier. Foto preluată de pe blogul Seven impossible things before breakfast (http://blaine.org/sevenimpossiblethings/).

 

I.A.: Este vreo poveste clasică pe care ți-ar plăcea să o rescrii folosind tiparul unu-doi-trei din cartea „Doi șoricei”?

S.R.: „Pinocchio” de Carlo Collodi.

 

 I.A.: Ah, Pinocchio! Îi iubim pe Pinocchio 🙂 Este nu doar o carte cult a copilăriei, ci și o excepțională piesă de literatură. Ai o ediție anume care îți este dragă?

S.R.: Cred că ilustratorul meu preferat al lui Pinocchio este Enrico Mazzanti, ilustratorul primei ediții a cărții. Stilul său are ceva esențial, disperat și trist, care se potrivește foarte bine, după părerea mea, cu atmosfera poveștii.

Ilustrație din prima ediție a cărții „Pinocchio” (1883), ilustrată de Enrico Mazzanti.

 

I.A.: Aii avut șansa să-l cunoști pe Maurice Sendak datorită bursei de creație Sendak fellowship, pentru care ai fost ales în anul 2011. Cum era Maurice Sendak? Semăna cu Max sau era mai degrabă o sălbăticiune? Ce impresie de durată ți-a lăsat?

S.R.: Lui Sendak îi plăcea ca lumea să-l creadă o sălbăticiune, dar de fapt nu avea nimic înfricoșător. Sigur că semăna un pic cu Max, deși n-ar fi terorizat câinii cum făcea Max. Sendak era cald, amuzant și melancolic.

 

Maurice Sendak împreună cu Sergio Ruzzier și Viola, fiica sa, în timpul bursei de creație oferite de Sendak. Foto: Dona Ann McAdams/Sendak Fellowship 2011.

 

I.A.: Un ilustrator italian pe care îl apreciezi în mod deosebit.

S.R.: Franco Matticchio. Îmi plac artiștii care creează un întreg univers prin arta lor, iar universul creat de Matticchio mi se pare absolut fascinant – și în același timp ușor neobișnuit.

 

Franco Matticchio. Sursa: http://50watts.com/Matticchio

 

I.A.: Să ne întoarcem la „Doi șoricei”, prima ta carte cu o ediție în limba română. Cei doi șoricei din carte au, la rândul lor, cărți sub pat. Ce ar citi după o supă caldă? 🙂

S.R.: Șoricelul alb citește, fără doar și poate, Goethe moare de Thomas Bernhard, iar șoricelul cu pete citește o carte italiană de bucate din secolul XIX.

 

 

Sergio, mulțumim pentru quiz-ul delicios! Încheiem dând mai departe cititorilor români o întrebare foarte-foarte importantă, pe care ai pus-o copiilor la ateliere: în căsuța șoriceilor este o… gaură de șoricei. Prin urmare, șoriceii au șoricei?!

Ei, acum să vă văd!

 

interviu realizat de Ileana Achim