Cum le citim copiilor. Recomandări de Jim Trelease

-Începeți să le citiți copiilor cât mai devreme. Cu cât sunt mai mici, cu atât mai ușor și cu atât mai bine.
-Citiți poezii scurte și cântați, pentru a dezvolta limbajul copilului și a-l învăța să asculte. Începeți cu ilustrații simple, alb-negru, apoi treceți la cărți ilustrate în culori vii, pentru a stârni curiozitatea copilului și simțul său vizual.
-Pentru copii mici, până la 2 ani, este foarte important să citiți cărți bazate pe repetiții; apoi, când mai cresc un pic, adăugați cărți cu rime și structură previzibilă.
-În timpul lecturilor repetate ale ale unei cărți cu structură previzibilă, opriți-vă din când în când la un cuvânt sau la o expresie cheie și lăsați copilul să spună el cuvântul lipsă.
-Citiți ori de câte ori voi sau copilul aveți timp.
-Rezervați cel puțin un moment al zilei pentru o poveste.
-Nu uitați: arta de a asculta se dezvoltă. Trebuie învățată și cultivată treptat – nu apare peste noapte.
-Începeți cu cărți ilustrate care au doar câteva propoziții pe pagină, apoi treceți treptat la cărți cu text din ce în ce mai mult și imagini din ce în ce mai puține, pentru a ajunge în final la cărți cu capitole și romane.
-Variați lungimea și tema lecturilor, citiți și ficțiune, și non-ficțiune.
-Pentru a încuraja participarea copilului, rugați-l să dea el paginile.
-Înainte de a începe să citiți, spuneți întotdeauna numele cărții, autorul și ilustratorul – indiferent de câte ori ați citit cartea respectivă.
-Prima oară când citiți o carte, discutați cu copilul ilustrația copertei. Întrebați-l: „Despre ce crezi că este cartea?”
-Duceți lectura la bun sfârșit. Dacă începeți o carte, este responsabilitatea dvs să o continuați, cu excepția cazului când se dovedește o carte proastă. Dacă lăsați să treacă trei-patru zile între capitole, nu vă mirați că interesul copilului a scăzut.
-Citiți din când în când cărți de un nivel mai avansat și provocați mintea copilului.
-Cărțile ilustrate pot fi ușor citite în familie, chiar dacă vârstele copiilor sunt diferite. Romanele sunt însă cu totul altceva. Dacă între copii există o diferență mai mare de doi ani (ceea ce presupune diferențe sociale și emoționale), fiecare copil va avea de câștigat dacă i se citește separat. Acest lucru presupune un efort mai mare din partea părinților, dar va avea și rezultate pe măsura efortului. Fiecare copil se va simți cu adevărat special.
-Evitați pasajele descriptive lungi până când imaginația copilului și timpul său de atenție vor putea să le facă față. Nu greșiți dacă le scurtați sau le eliminați cu totul. O lectură rapidă inițială vă ajută să localizați astfel de pasaje și chiar să le marcați cu creionul pe marginea paginii.
-Dacă o carte are capitole lungi sau dacă nu aveți suficient timp în fiecare zi să terminați un capitol întreg, alegeți un moment cu suspans în care să opriți lectura. Lăsați copilul cu sufletul la gură: va număra minutele până la următoarea lectură.
-Lăsați copiilor câteva minute pentru a se liniști și a-și pregăti corpul și mintea pentru poveste. Dacă este un roman, întrebați mai întâi unde ați rămas în ziua precedentă. Dispoziția copilului este un factor important în ascultare. O cerință autoritară de tipul „Gata, încetați cu alergatul și fiți cuminții! Stați drepți. Fiți atenți!” nu creează o atmosferă receptivă.
-Dacă citiți o carte ilustrată, asigurați-vă că ilustrațiile pot fi văzute ușor de către copii. La școală, când copiii stau în semicerc în jurul dvs, așezați-vă astfel încât să fiți puțin deasupra lor, iar copiii din spate să vadă imaginile din carte deasupra capetelor celorlalți.
-Alți elevi din clasă pot distrage atenția, de aceea e o idee bună să micșorați lumina în timpul lecturii.
-Când citiți un roman, așezați-vă astfel încât atât dvs, cât și copilul să stați confortabil. Dacă sunteți în clasă, fie că stați pe marginea catedrei, fie că stați în picioare, capul dvs trebuie să fie deasupra capetelor ascultătorilor, pentru ca vocea să ajungă în capătul din spate al încăperii. Nu citiți și nu stați în fața ferestrelor puternic luminate. Lumina care vine din spatele dvs îi face pe copii să-și forțeze ochii.
-Nu uitați că o carte ilustrată bună place oricui, chiar și unui adolescent.
-După ce citiți o poveste, lăsați timp pentru a discuta povestea în clasă și acasă. O carte stârnește speranțe, temeri și descoperiri. Lăsați-le să iasă la suprafață și ajutați copilul să le facă față verbal, în scris sau exprimându-se artistic, dacă are astfel de înclinații. Nu transformați discuțiile în examene orale și nu insistați să descoaseți copilul până obțineți o interpretare a poveștii.
-Nu uitați că cititul cu voce tare este un talent înnăscut doar pentru puțini oameni. Pentru a face acest lucru cu ușurință, trebuie să exersați.
-Folosiți cât mai multă intonație în timp ce citiți. Dacă este posibil, schimbați tonul vocii pe parcursul unui dialog.
-Adaptați-vă ritmul lecturii la poveste. Citiți rar și cu voce joasă fragmentele cu suspans. O voce joasă în locurile potrivite poate emoționa până la lacrimi ascultătorii.
-Cea mai des întâlnită greșeală atunci când citiți cu voce tare – indiferent dacă ascultătorul are 7 sau 40 de ani – este să citiți prea repede. Citiți rar, astfel încât copilul să aibă timp să-și formeze în minte imagini ale întâmplărilor pe care tocmai le-ați citit. Încetiniți și lăsați copiii să vadă ilustrațiile fără să-i grăbiți. Cititul rapid nu lasă timp nici cititorului să-și folosească intonațiile vocii.
-Citiți mai întâi dvs cartea. În felul acesta, puteți depista părți din carte pe care doriți să le scurtați, să le eliminați sau asupra cărora să insistați mai mult.
-Aduceți la viață autorul și cartea. Căutați pe Google numele autorului, pentru a găsi pagina sa personală, și citiți întotdeauna informațiile de pe coperta din spate a cărții. Fie înainte, fie în timpul lecturii, povestiți copiilor câte ceva despre autor. Cărțile sunt scrise de oameni, nu de mașini, și e bine ca cei mici să fie conștienți de acest lucru.
-Fiți un „lider” bun. Când ajungeți la o parte a poveștii a cărei importanță ascultătorii nu o sesizează cu adevărat, faceți o pauză și apoi șoptiți: „Mmmmmm. Asta cred că e important.”
-Ori de câte ori este posibil, adăugați o a treia dimensiune cărții. De exemplu, să aveți gata pregătit un castron cu mure pe care să-l mâncați în timp ce citiți cartea lui Robert McCloskey „Mure pentru Sal”; aduceți o muzicuță și lămâi în clasă înainte de a citi cartea „Lentil” a aceluiași autor.
-Din când în când, atunci când un copil pune o întrebare legată de text, opriți-vă și căutați răspunsul împreună cu el într-o enciclopedie sau dicționar. Acest lucru lărgește serios baza de cunoștințe a copilului și îi dezvoltă deprinderile legate de bibliotecă.
-Urmați sugestia lui Caroline Bauer și puneți un reminder pe ușa dvs: „Nu uitați cărțile de urgență”. Asemenea măsurilor pe care le luați în caz de dezastre naturale, cărțile „de urgență” sunt cărțile pe care le luați cu voi în mașină sau pe care le depozitați ca pe roțile de rezervă în portbagaj. Puteți strecura lectura câtorva capitole din aceste cărți în momentele de trafic greu sau în perioadele lungi de așteptare la cabinetul medical.
-Creați un tabel pe perete sau pe ușa de la dormitor, pe care copilul sau clasa să vadă cât de mult a citit. Sunt potrivite, în acest sens, imaginile de omizi, șerpi, râme sau trenuri, fiecare secțiune reprezentând o carte. La fel, puteți folosi o hartă a lumii sau a țării dvs, pe care să puneți mici abțibilduri în locurile unde s-a petrecut acțiunea cărților.
-Când copiii sunt suficient de mari pentru a face diferența dintre cărțile de la bibliotecă și cărțile proprii, începeți să citiți cu creionul în mână. Dacă întâlniși un fragment memorabil, marcați pe margine fragmentul, de exemplu cu o steluță. Cititorii trebuie să interacționeze cu cărțile și o modalitate de a face acest lucru este să recunoască frumusețea scrisului.
-Încurajați rudele care trăiesc departe să se înregistreze citind povești și să le trimită copiilor.
-Copiii cărora nu le place să citească sau cei care sunt neobișnuit de activi se liniștesc cu greu pentru a asculta. Aceștia pot fi ținuți ocupați dacă le oferiți hârtie și creioane în timp ce ascultă. (Și dvs mâzgăliți cu creionul în timp ce vorbiți la telefon, nu-i așa?)

-Puneți întotdeauna la îndemâna bonei o mulțime de cărți din care să citească copilului. Explicați-i de la început că cititul face parte din cerințele jobului și este întotdeauna de preferat televizorului.
-Tații trebuie să facă un efort suplimentar și să le citească copiilor. Deoarece vasta majoritate a educatoarelor și învățătoarelor sunt femei, băieții asociază adesea cititul cu femeile și școala. Și tot din păcate, foarte mulți tați preferă să fie văzuți jucându-se leapșa cu băieții decât să-i ducă la o bibliotecă. Nu întâmplător, performanța școlară a elevilor de sex masculin a scăzut dramatic în ultimele patru decenii. Implicarea timpurie a taților în activitățile legate de cărți și citit poate face mult pentru ridicarea cărților cel puțin la nivelul sportului în preferințele băieților.
-Rezervați în fiecare zi o perioadă de timp în care copilul să citească singur (chiar dacă „cititul” înseamnă doar să dea paginile și să se uite la poze). Toată motivația dvs de a citi cu voce tare nu folosește la nimic dacă nu vă faceți timp pentru a o pune în practică.
-Dați dvs înșivă exemplu. Asigurați-vă că sunteți văzuți citind de plăcere, în afara timpului rezervat pentru cititul împreună. Împărtășiți cu copiii entuziasmul față de cele citite. Dacă citiți un e-book, este important să îi spuneți copilului că citiți o carte, și nu emailul sau Facebook.
-Când copiii vor să vă citească, este de preferat să fie vorba de o carte mai ușoară, nu mai grea, așa cum atunci când învățăm să mergem pe bicicletă folosim mai degrabă o bicicletă mai mică decât una mai mare.
-Încurajați copiii mai mari să le citească celor mai mici, dar nu pentru a vă înlocui cu totul. Nu uitați: adultul este modelul ultim.
-Limitați timpul petrecut de copii în fața televizorului. Cercetările arată că atunci când un copil petrece mai mult de 10 ore pe săptămână la televizor, performanțele lui școlare încep să scadă. Uitatul excesiv la televizor devine un obicei înrădăcinat și dăunează dezvoltării copilului.
-Atunci când copiii se uită la televizor, activați subtitrările împreună cu sunetul. În cazul copiilor care știu să citească, dar se lenevesc, lăsați subtitrările și dați sonorul încet.

fragment din cartea „The Read Aloud Handbook” de Jim Trelease

traducere de Ileana Achim